Coduri galben și portocaliu de ninsori și viscol emise de ANM. Meteorologii anunță vreme severă la munte, până mâine dimineață
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, valabilă în Munții Apuseni până la ora 23.00. De asemenea, până sâmbătă dimineața, la ora 10.00, este cod galben de ninsori și viscol în zonele montane.
Potrivit avertizării cod portocaliu, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Munții Apuseni, va ninge abundent și vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor depăși 100-110 km/h, determinând viscol puternic și reducerea vizibilităţii sub 50 de metri.
Avertizarea este în vigoare vineri, de la ora 12.00 până la ora 23.00.
Cod galben de ninsori până sâmbătă dimineață
- Vremea 27 decembrie 2021 - 24 ianuarie 2022. Finalul de an aduce temperaturi mai ridicate decât în mod normal
- Vremea 24 decembrie. Temeperaturile sunt în uşoară creştere. Maximele pot ajunge şi la 12 grade
- Au îngheţat şi pietrele la Miercurea Ciuc. Temperaturile au ajuns până la minus 15 grade. Poliţiştii au oferit...
Până sâmbătă dimineața, la ora 10.00, este cod galben de ninsori și viscol în zonele montane.
Vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu rafale de peste 80-100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. În Carpații Orientali, Munții Apuseni și vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, local va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat nou și consistent de zăpadă.
Informare meteo de ploi, vânt și polei
Meteorologii au emis și o informare, conform căreia în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie. Cantitățile de apă acumulate pe tot parcursul intervalului vor depăși local 20-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp, cu precădere în zona deluroasă și în cea montană, la altitudini sub 1600 m unde va determina topirea stratului de zăpadă.
Pe alocuri se va depune polei. Local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze în general de 45-55 km/h.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰