Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum va fi vremea la parada de 1 Decembrie

În câteva ore vine iarna în calendar, iar vremea este hotărâtă să ţină pasul. Ninsorile s-au intensificat în ultimele ore şi nu vor înceta pe timpul nopţii în mare parte a ţării. În Bucureşti scăpăm de ploi şi de frig. La paradă estimăm că vor fi în jur de 7 - 8 grade, însă nu vă lăsaţi păcăliţi de soare, pentru că vântul va sufla cu putere şi vremea va părea mai rece.

de Mihaela Donosa

la 30.11.2021 , 20:57

La Alba Iulia, în oraşul Marii Uniri, vor fi ploi şi lapoviţă dimineaţă. De altfel, zona înaltă a judeţului Alba, alături de restul spaţiului montan şi de nord-vestul ţării se află sub avertizări de cod portocaliu şi galben de ninsori şi vânt intens. Rafalele vor ajunge la 85 km/h şi vor spulbera zăpada consistentă, cel puţin la munte.

În restul ţării, mâine ziua va fi plăcută şi se va încălzi, iar încălzirea vremii va continua până în weekend când frigul va reveni.

Şi săptămâna viitoare se anunţă mai rece faţă de normalul perioadei şi cu precipitaţii frecvente, dar la mijlocul lunii, temperaturile vor creşte din nou. 

Vezi și
Mihaela Donosa Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Vremea » Cum va fi vremea la parada de 1 Decembrie