Video "Mi-a bubuit peretele". Mărturiile localnicilor loviţi de inundaţiile care au făcut prăpăd în ţară
Deşi suntem în mijlocul lunii lui cuptor, vremea ne aduce aminte mai degrabă de toamnă. Sunt o mulţime de localităţi afectate de viituri, iar în Prahova un pârâu s-a revărsat. Pompierii intervin încă de dimineaţă în gospodăriile afectate de ape. Haos a fost şi în Bucureşti, unde ploaia torenţială a paralizat traficul. Vremea rea se îndreaptă către litoral, în mai puţin de două ore intră în vigoare un cod roşu de inundaţii în judeţele Tulcea şi Constanţa.
Judeţul Prahova a fost din nou sub cod roşu de inundaţii. În Plopeni, câteva ore de ploaie au inundat complet străzile din oraş. Iar în Ploieşti, debitul pârâului Dâmbu a creascut rapid, iar apa a ajuns în curţile şi casele oamenilor.
"A venit apa, ce să facem. Amărăciune mare de tot. A plouat foarte rău şi a ieşit din Dâmbu.", relatează un martor.
Cetăţean: Ne-am trezit cu apa.
Reporter: A intrat în curte?
Cetăţean: Da.
Reporter: Şi în casă?
Cetăţean: Da.
"A inundat toată magazia, cu scule şi tot ce aveam. E pe prima treaptă la casă, acum sper să nu dea mai mult. Îmi e foarte teamă că intră în casă.", mai precizează un cetăţean.
Ca să limiteze cât mai mult fluxul de apă, pompierii au instalat saci de nisip şi acum încearcă să redirecţioneze apa prin motopompe înapoi în pârâul Dâmbu.
"Aici este risc şi pe Poeniţelor au fost probleme cu sistemul de canalizare al Rompetrol, s-a efulat şi din păcate produsele petroliere au inundat strada.", explică Mihai Poliţeanu, primarul Ploieştiului.
Prefectul judeţului Prahova a trimis Garda de Mediu în control la rafinărie. Probleme sunt însă în mai multe localităţi. Salvatorii au evacuat o femeie rămasă blocată într-o casă complet inundată, iar în Păuleşti, pompierii au fost nevoiţi să spargă peretele unei curţi pentru a permite apei să treacă.
În Blejoi, apa a provocat pagube majore la un parc auto.
"Nu e făcută bine, deversorul, undeva se îngusta şi toată apa a venit peste noi în stradă.", spune un cetăţean.
În Buşteni, staţiunea răvăşită de viitură în urmă cu trei zile, pompierii îi ajută pe cei mai afectaţi localnici.
Cetăţean: A intrat pe aici apa. Nămolul l-am strâns eu aici. A zis că vine primăria. Şi beciul uitaţi-l. A intrat apa şi nămol.
Reporter: Cât de mare era apa?
Cetăţean: Până la uşă.
"Mie aici mi-a bubuit peretele ăsta. Apa a fost de 50 de cm. Eram acasă, eram sus. Am început să scot cu găleata, ce puteam să fac.", precizează o persoană.
Pericolul nu a trecut, judeţul continuă să fie sub cod portocaliu de inundaţii până mâine dimineaţă.
La Buşteni se lucrează în ritm alert la decolmatarea albiei Jepilor Mici, exact la podul unde au pornit duminică efectele devastatoare ale undei de viitură. În paralel, autorităţile s-au pregătit cu saci de nisip pt a fi gata în caz de urgenţă, din nou, să ridice diguri care să protejeze populaţia şi bunurile de aici.
A plouat torenţial astăzi şi în Capitală. Străzile s-au inundat, iar traficul s-a transformat într-un calvar.
La Craiova, o furtună de jumătate de oră a făcut prăpăd azi noapte. Mai mulţi copaci au fost rupţi, un acoperiş smuls şi maşinile au rămas blocate.
"Am dat să merg cu maşina şi nu am observat că e apa atât de mare şi probabil a luat apă, că nu mai merge, nu mai porneşte. Am împins-o până aici, ne-am chinuit.", mărturiseşte un şofer.
"E plină cu apă, nu mai porneşte. În apă, acolo, am rămas acolo cu ea. 08.37 - Vă daţi seama, e maşină de 15.000.", adaugă alt şofer.
"Am parcat aici şi imediat s-a întâmplat să văd pomul pe maşină. Pagube mari, vedeţi că tot pomul mi-a căzut pe maşină.", menţionează un alt şofer.
Ploaia i-a speriat şi pe turiştii de pe litoral. ŞI vremea urâtă nu ia pauză, Judeţele Constanţa şi Tulcea intră sub cod roşu de inundaţii începând cu ora 18.
