Vreme extremă la munte, cu cod portocaliu de viscol. Ce se întâmplă în zilele următoare înr estul ţării
Tragedie pe munte! Un bărbat a murit după ce grupul său s-a rătăcit pe un traseu dificil, îngreunat şi mai tare de viscol şi întuneric. Victima a fost găsită de salvamontişti cu multe răni şi în hipotermie după ce a alunecat într-o prăpastie. După o acţiune care a durat 12 ore, turistul a murit la poalele muntelui, în braţele salvatorilor.
Cei 23 de turişti, împărţiţi în două grupuri, s-au abătut de la traseu imediat după lăsarea întunericului. Zăpada spulberată de rafalele puternice a acoperit cărarea şi, pur şi simplu, i-a orbit. Vârful Leaota se află la peste două mii de metri, în Dâmboviţa, iar traseul de zece kilometri este unul dificil şi în condiţii normale.
"Se ştia că ninge, că o să fie probleme pe munte, vizibilitate redusă, vânt. Toate aceste elemente au îngreunat cele două grupuri în a-şi finaliza traseul la timp, pe timp de zi", a transmis Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.
Primul grup de 20 de turişti a reuşit să-şi găsească adăpost la o stână, însă alte trei persoane s-au rătăcit în pădure. Un bărbat de 72 de ani a alunecat pe zăpadă şi s-a prăbuşit într-o părăpastie mai mulţi zeci de metri. Salvamontiştii l-au găsit cu hainele ude, cu multiple traumatisme şi în hipotermie.
"Salvamontiştii, când au ajuns la el, nu au putut decât să-i menţină funcţiile vitale, să-l încălzească destul de mult, să-l transporte în regim de urgenţă, dar de la distanţa care era şi condiţiile din teren, cu siguranţă toată acţiunea asta de recuperare a fost foarte mult îngreunată", explică Sabin Cornoiu.
- Vremea 16 - 30 decembrie 2024. Câteva zile cu temperaturi de primăvară, apoi răcire. În ce zone va ninge de...
- Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, au intrat sub avertizări cod galben și portocaliu de vânt,...
- Zăpadă de Crăciun. Meteorologii au anunțat ce șanse sunt să ningă de Sărbători
- Zonele din România unde va ninge de Crăciun. Cum va fi vremea de sărbători
- Vremea de mâine 16 decembrie 2024. Vânt puternic și ploi în mai multe zone din țară
Tragedii pe munte
"Una din cele trei persoane a reuşit să ne trimită nişte coordonate GPS care erau aproape de vârf, dar undeva într-o zonă greu accesibilă. Transportarea ei îi punea viaţa în pericol, care deja se ţinea într-un fir de aţă. Am împachetat-o şi pregătit-o de transport, am transportat-o 200 de metri într-o zonă mai ferită de vânt şi de intemperii. Acolo am luat decizia să facem un adăpost, am făcut focul ca să putem să trecem noaptea, în speranţa că dimineaţă la prima oră poate fi transportat cu elicopterul", potrivit lui Ştefan Deaconescu, Salvamont Dâmboviţa.
Acţiunea de salvare a durat peste 12 ore. Din păcate, pentru bărbatul rănit toate eforturile au fost în zadar. La un pas de tragedie au fost şi doi părinţi alături de copilul lor de doi ani, în Alba. Familia se întorcea de la ski, însă au greşit drumul şi au rămas cu maşina blocată în zăpadă. Au fost salvaţi de Jandarmii Montani. De intervenţii similare au avut parte şi jandarmii vâlceni, pe şoseaua ce urcă spre vârful Cozia. Doua familii au avut de ajutor după ce au rămas cu maşinile înzăpezite.
La munte, vremea rămâne extremă şi e cod portocaliu de vânt. Rafalele viscolesc zăpada de pe creste şi îngreunează misiunea utilajelor pentru deszăpezire. La 1.700 de metri altitudine, la ieşirea din staţiunea Rânca, este o zonă montană vizată de codul portocaliu de viscol. Bate vântul cu putere, spulberă zăpada şi o aduce pe carosablil, iar vizibilitatea este scăzută.
De teamă că va rămâne cu mașina înzăpezită lângă cabană, un șofer a lăsat autoturismul mai departe, într-o zonă mai sigură. "Zăpada o duce de colo, colo, dar noroc cu băieţii că vin şi fac drum. Chiar bate. Astăzi 130, 140 de kilometri".
Cum va fi vremea în zilele următoare
Salvatorii montani recomandă turiştilor să nu se aventureze pe munte de unii singuri şi să ţină cont că echipamentul nu este suficient. "Trebuie să-şi aleagă foarte bine traseul, grupul cu care merg pe munte, să fie totul la îndemâna lor, conform capacităţilor lor fizice, cunoştinţelor sportive pe care le au, dar trebuie să ţină cont de starea vremii".
În zilele următoare vântul va rămâne intens în zona montană înaltă. În schimb, deşi sărbătorile de iarnă se apropie, vremea se va încălzi în restul ţării. Săptămâna aceasta, se vor depăşi 10 grade Celsius în zonele de câmpie, iar în sud vor fi până la 16 grade. În Bucureşti, aşteptăm în jur de 14 grade şi vremea va rămâne caldă cel puţin până vineri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰