Vremea 11 februarie - 11 martie 2019. ANM a modificat prognoza meteo pe patru săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie a modificat prognoza emisă pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 11 februarie - 11 martie 2019. Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în debutul primăverii primăverii.
Administraţia Naţională de Meteorologie a modificat prognoza emisă pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 11 februarie - 11 martie 2019. Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în debutul primăverii primăverii.
Potrivit meteorologilor ANM, vremea în prima jumătate a lunii martie va fi mai caldă în jumătatea de vest a țării, dar și în regiunile nord-estice. În restul teritoriului temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo 11 - 18 februarie 2019
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării, abatere termică pozitivă ce va fi mai accentuată în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale, nordestice și în zonele montane, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână.
Vremea 18 - 25 februarie 2019
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Prognoza meteo 25 februarie - 4 martie 2019
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în extremitatea de nord-est, de nord-vest și de sud-vest a teritoriului.
Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Vremea 4 - 11 martie 2019
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval pe arii relativ extinse în jumătatea de vest a țării, dar și în regiunile nord-estice. În restul teritoriului temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, potrivit ANM.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰