Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea pe 14 iulie. Meteorologii anunţă weekend cu ploi şi caniculă

Vremea pe 14 iulie este de vară veritabilă: căldura ridicată e prezentă în mai multe regiuni, în special în sud. Ploile vor fi mai intense şi mai extinse faţă de joi şi vineri, şi pot lua aspect de vijelie.

de Redactia Observator

la 13.07.2018 , 16:40

Vremea pe 14 iulie este de vară veritabilă: căldura ridicată e prezentă în mai multe regiuni, în special în sud. Ploile vor fi mai intense şi mai extinse faţă de joi şi vineri, şi pot lua aspect de vijelie.

NOAPTEA DE VINERI SPRE SÂMBĂTĂ: Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în primele ore ale intervalului, local în sud-estul ţării şi izolat, posibil, în celelalte regiuni. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 11 şi 21 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral şi cele mai scăzute în depresiuni.

Vremea 14 iulie în ţară

Articolul continuă după reclamă

În zonele montane, submontane, precum şi în regiunile nordice, estice şi centrale, vremea va fi în general instabilă şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate şi intervale în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În restul teritoriului astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud, unde şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii restrânse, se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 22 de grade. Presiunea atmosferica va scădea uşor, regimul baric menţinându-se subnormal.

Pe acelaşi subiect

ÎN BUCUREŞTI: Prognoza meteo pentru Capitală arată că vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat, mai ales după-amiaza, când indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar după orele prânzului va creşte probabilitatea pentru înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade. Presiunea atmosferica va fi aproape staţionară, la o valoare mai mică decât cea normală.

Harta ANM cu vremea pe 14 iulie

LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate şi intervale în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat va cădea grindină, transmite ANM. Temperatura aerului se va menţine apropiată de cea din intervalul precedent.

LA MARE: Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Mai ales după-amiaza, vor fi averse trecătoare, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vantului. Temperaturile maxime vor fi de 28...29 de grade, iar cele minime vor fi între 20 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea pe 14 iulie. Meteorologii anunţă weekend cu ploi şi caniculă