Antena Meniu Search
x

Video ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar

Un bărbat de 38 de ani a lăsat orfani doi copii după un accident îngrozitor, fără precedent pe şoselele din România. Maşina lui Valentin s-a lovit de un parapet de mijlocul celei mai vechi autostrăzi din ţară, Bucureşti - Piteşti. Parapetul avea durata de viaţă depăşită şi în loc să protejeze şoferul s-a rupt, a străpuns maşina, inclusiv corpul celui de la volan. Autostrada este o capcană mortală, admit şi autorităţile. 

Cristi Popovici
de Cristi Popovici

la 24.04.2024, 19:27

Vezi și

Imaginile nemaiîntâlnite pe o autostradă din România reprezintă o acuzaţie la adresa autorităţilor, spun şoferii care trec prin zonă. Şoferul în vârstă de 38 de ani nu a avut nicio şansă după ce bucata de metal i-a găurit maşina de la un capăt la altul. 

A avut parte de o moarte cumplită

Cristi Popovici - reporter Observator: Polițiștii spun ca accidentul s-a produs pentru că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de vreme. Ploua și carosabilul era umed. Conducătorul auto ar fi intrat în acvaplanare, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în glisiera care desparte cele două sensuri. Tabla groasă a străpuns maşina dintr-o parte în alta, inclusiv pe cel de la volan, care a decedat pe loc. 

Accidentul mortal a fost provocat de un cumul de factori. Autostrada A1, prima construită în România, nu a fost supusă unei modernizări totale din 1972, de când a fost dată în folosinţă. 

Pe acelaşi subiect

Acvaplanarea s-a produs din cauza sistemul defectuos de drenare a apei de ploaie. În mod normal, apa trebuie să ajungă în şanţuri laterale. Parapetul învechit a fost însă factorul decisiv. 

Ionuţ Ciurea, Pro Infrastructura: Problema a fost aici că a fost suliţă. Trebuie parapetul de protecţie să fie înlocuit, chiar dacă nu a intrat nimeni în el 20 de ani. Odată ce-ţi rugineşte metalul respectiv, în caz de impact, nu se mai comportă aşa cum îţi scrie în cartea tehnică. 

Cea mai veche autostradă din ţară

Cea mai veche autostradă din ţară a ajuns să fie un pericol la fiecare metru. Pe multe porţiuni, balustrada care separă sensurilor de mers este ruginită sau deformată. După accidente, de multe ori, durează săptămâni până să fie înlocuită. Iar pe kilometri întregi, gardurile de protecția de pe marginea drumului sunt şi ele distruse. În orice moment, animale sălbatice pot ajunge în faţa maşinilor.

Şofer în benzinărie: Dacă-ţi iese ceva în faţă, ce-i faci? La 100 de kilometri, 130 de kilometri nu mai ai ce să-i mai faci să-l eviţi.

Prima bandă este şi ea o capcană pentru şoferi care trec dintr-un şanţ în altul din cauza deformării asfaltului. 

Şofer Tir: Foarte denivelată, te aruncă în sus. Distrugi marfă, distrugi tot. Ar trebui lucrat cam de la cap la cap, după 49 (n.r. kilometrul 49) încolo e tot denivelat, zici că mergi pe arătură. 

Ionuţ Ciurea, PRO Infrastructura: Asfaltul aici este obosit, fundaţia este obosită. Pe Bucureşti-Piteşte trebuie o modernizare din temelii. Nu este suficient să schimbăm doar uzura sau să peticim pe aici pe colo.

La fel de grav, panourile antiorbire sunt rare - pot provoca accidente grave dacă un şofer este orbit noaptea de farurile maşinilor de pe contrasens. Marcajul rutier lipseşte de pe multe porţiuni, panourile luminoase de avertizare în caz de accident sau vreme rea funcționează rar, iar cele clasice sunt degradate. În plus, între cele două sensuri sunt mormane de pietriş care, adus de vânt şi ploi pe carosabil, distruge parbrizul maşinilor. 

Expertiza tehnică a Ministerului Transporturilor arată că jumătate din Autostrada București - Pitești trebuie să intre urgent în reparaţii.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Avem în plan o modernizare ceva mai amplă, în sensul în care dorim să lărgim la trei benzi pe sens capacitatea autostrăzii. S-a făcut o analiză care să ne spună cât ar costa să modernizăm strict A1 şi vorbim undeva la un miliard de lei.Urmează sa scoatem la licitaţie proiectarea şi execuţia.

Construită pentru un tranzit zilnic de 18.000 de maşini, autostrada Bucureşti - Piteşti este cel mai circulat drum din România, cu o medie de 50.000 de maşini pe zi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar