Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi Ce vor de la viitorul președinte vecinii lui de cartier, dar și românii din cartierele-dormitor ale Bucureștiului
Povești uitate, probleme ascunse, adevăruri incomode. Reporterii Observator Antena 1 merg acolo unde se simte cel mai tare ruptura dintre realitățile care compun România zilelor noastre. Ca să vedem unde suntem și să alegem unde mergem. Și, la fel important, să decidem ce vedem: Doar prăpastia dintre noi sau și punțile care ne apropie? Episodul al doilea al Campaniei Observator "Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi", în această seară, la Observator 19.

Din „cartierul artiștilor”, până în cartierele-dormitor ale Capitalei
Cotroceni, cartierul artiștilor. A scăpat, de-a lungul timpului, de buldozerele lui Ceaușescu, dar și de construirea unui patinoar în Parcul Romniceanu sau de trecerea troleibuzelor pe străzile cu o istorie aparte. Oamenii care trăiesc acolo au fost și vor fi vecinii Președintelui României. Un vecin pe care nu și-l aleg singuri, ci împreună cu toți românii. Prin vot. Dar știu că alegerile pe care le fac zi de zi și vocea lor este importantă pentru felul în care își duc traiul. Indiferent cine vine la Palatul Cotroceni.
La doar câțiva kilometri distanță, în cartierul în care o femeie a murit, de curând, strivită de un maldăr de gheaţă și unde sute de oameni au trăit coșmarul vieții lor atunci când au văzut cum le arde blocul, ca o torţă, oamenii oscilează între speranță și deznădejde. Alegerile lor sunt limitate, în fiecare zi, de greșelile sau nepăsarea celor care ar fi trebuit să vegheze la binele lor. Sunt două dintre comunitățile care fac parte din portretul României pe care Observator îl pictează cu reportajele campaniei "Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi".
„Am găsit două comunităţi complet diferite, opuse ca gândire, stil de viaţă şi nivel de trai. Dovezi clare că România este despicată în bucăţi însă cu o singură dorinţă comună: o viaţă mai bună. Pentru unii, un trai mai bun înseamnă spaţii verzi noi sau liniştea comunităţii, pentru alţii înseamnă drumuri asfaltate şi canalizare. Schimbări dorite care pot veni prin alegere, cred mulţi, dar nu toți. O parte dintre români au ajuns să nu mai creadă că votul lor este cel care le-ar putea schimba viaţa.” - Andreea Milea, jurnalist Observator
- Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi Ce vor de la viitorul președinte vecinii lui de cartier, dar și românii...
- "Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu se...
- Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi – noua campanie Observator, din 12 martie, la Antena 1
- Campanie Observator. Portretul României înainte de alegeri: locul unic unde se termină Delta şi pare că începe...
În primul episod al campaniei, jurnaliștii Observator s-au oprit în Belgia, în mijlocul unei comunităţi româneşti plină de contraste. Au vorbit atât cu români care lucrează în Parlamentul European sau în administrația locală, cât și cu alții întâlniți în „Piața la 2 Boi”, cum e cunoscut locul din Anderlecht. Episodul integral aici.
Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi
În reportajele din campania Observator se vede portretul României reale înainte de alegeri. Ca să înțelegi, nu doar să reacționezi. Ca să alegi bine pentru tine. În fiecare zi.
Episoadele campaniei sunt în direct pe Antena 1 și antenaplay.ro, la Observator 19, în fiecare luni și miercuri. Fiecare reportaj poate fi urmărit și pe observatornews.ro, Facebook Observator și Tik Tok Observator.
Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi
OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰