Anamaria Gavrilă, derapaj la adresa lui Nicușor Dan: "Să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică"
Anamaria Gavrilă i-a cerut lui Nicușor Dan, printr-o postare pe Facebook, să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică și că nu urmează un tratament medicamentos, în contextul unor acuzații lansate recent de George Simion.
Anamaria Gavrilă, lidera partidului extremist POT și aliată a lui George Simion, i-a adresat vineri lui Nicușor Dan o solicitare publică, printr-un mesaj postat pe Facebook, de a confirma că "nu urmează un tratament medicamentos de specialitate și că este dispus, dacă e cazul, să se supună unui control medical independent".
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Gavrilă a justificat această cerere prin observațiile legate de comportamentul public al lui Nicușor Dan.
Ea a scris că "mișcările bruște șirepetitive ale capului,ridicările necontrolate ale umerilor și privirea rătăcită, care evită constant contactul vizual" reprezintă motive legitime pentru a cere o astfel de claricare. Președinta POT a mai scris că "încrederea cetățenilor într-un candidat la președinție începe cu transparența și asumarea".
Această solicitare a venit la o zi după ce George Simion a făcut o remarcă ofensatoare la adresa lui Nicușor Dan, în timpul unei discuții cu Camelia Donțu, potrivit Mediafax.
La Bruxelles, întrebat despre programul său, Simion a refuzat să ofere detalii, dar a răspuns înapoi reporterei că "aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu". Simion a acuzat-o pe jurnalistă de hărțuire, deși imaginile surprinse arată că Donțu a adresat întrebările într-un mod politicos, iar politicianul s-a oprit voluntar pentru a răspunde, fără presiuni din partea reporterului.
El a adresat apoi apelativul ofensator contracandidatului său, Nicușor Dan: "E autist, săracu", așa cum poate observat și din filmarea care circulă pe rețelele de socializare
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰