Antena Meniu Search
x

Condiţia ca Nicolae Ciucă să candideze la alegerile prezidenţiale: "Îmi asum, nu am niciun fel de problemă"

Nicolae Ciucă, liderul PNL şi preşedinte al Senatului, a declarat că îşi va asuma o candidatură la alegerile prezidenţiale de anul viitor, în situaţia în care partidul pe care-l va conduce îi va cere să-şi asume acest proiect.

de Redactia Observator

la 11.01.2024, 19:09

Condiţia ca Nicolae Ciucă să candideze la prezidenţiale: "Îmi asum, nu am niciun fel de problemă" - Arhiva

Întrebat, în cadrul unui interviu, dacă va candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor, Nicolae Ciucă a răspuns: "La Sinaia a fost o decizie politică prin care PNL şi-a asumat responsabilitatea de a merge în alegeri prin forţe proprii şi discuţiile au fost în interiorul partidului, legate de tot ceea înseamnă asumarea la nivel de preşedinte de filială, la nivel de conducere executivă pe etape ale anului electoral 2024. Şi bineînţeles, întrebarea din sală, de la colegi, a fost: dumneavoastră vă asumaţi să candidaţi ? Dacă partidul mi-o cere, îmi asum, nu am niciun fel de problemă, doar că, în momentul de faţă, chiar mai este un an până atunci, dacă partidul mi-o cere, voi candida, dar cred că este mult prea devreme să intrăm în această analiză şi dezbatere a alegerilor prezidenţiale în condiţiile în care avem atât de multe de făcut pentru închiderea anului 2023, pentru începerea şi demararea coerentă a anului 2024. Deci, avem de guvernat şi avem o responsabilitate faţă de români", a declarat Nicolae Ciucă.

Ciucă: Oricăruia dintre candidaţi îi voi ura succes

Liderul liberal a precizat că, în momentul în care strategia pentru alegerile din 2024 a PNL va fi definitivată, va fi anunţată şi candidatura la alegerile prezidenţiale.

În context, Ciucă a fost întrebat dacă mai este prieten cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, aşa cum era în perioada în care el era şef al Guvernului. "Sigur că da, sunt prieten cu toată lumea şi mi se pare corect să discutăm despre ceea ce înseamnă responsabilitatea la nivel de lideri. Aşa cum spuneam, după aceşti 34 de ani, PSD, PNL, reprezintă partidele mainstream, care s-au aflat permanent în confruntare. De doi ani de zile am demonstrat, scuzaţi-mă, că ne-a venit mintea la cap şi am putut să punem laolaltă valorile şi ceea ce am considerat că poate să contribuie la buna funcţionare a acestei coaliţii şi am reuşit... am depăşit doi ani de zile de când asigurăm guvernarea ţării. Şi este o guvernare bună, şi cu realizări şi cu aspecte pe care trebuie să le rezolvăm, care sunt în curs de derulare, dar, pe care insistăm că le vom rezolva. Nu se pot întâmpla toate peste noapte. Pentru a putea să rezolvăm aceste chestiuni este nevoie de continuitate", a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres. Fiind întrebat dacă şi l-ar dori contracandidat pe Marcel Ciolacu, în varianta în care PNL îi va cere să candideze la prezidenţiale, Ciucă a spus: "Aici, poporul suveran va decide, pentru fiecare dintre cei care vor intra în această cursă".

Pe acelaşi subiect

"Oricăruia dintre candidaţi îi voi ura succes. Un gânditor, un tactician, Sun Tzu, spunea: să-ţi cunoşti adversarul, inamicul, mai bine decât pe tine însuţi! Şi aici aş mai adăuga ceva, dincolo de a-l cunoaşte trebuie să-l respecţi, pentru că atunci când îl respecţi îţi îndeplineşti obiectivul", a mai spus Nicolae Ciucă.

Sondaj: Geoană, fruntaș în intențiile de vot pentru prezidențiale, urmat de Ciolacu, Simion și Lasconi

Adjunctul secretarului general al NATO Mircea Geoană se situează pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26,2%, urmat de Marcel Ciolacu, Diana Şoşoacă, George Simion şi Nicolae Ciucă, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.  

Dacă Geoană nu candidează, primul loc îi revine lui Ciolacu, cu 27,4% din voturi, urmat de Şoşoacă, Simion şi Ciucă. ”Se observă faptul că Diana Şoşoacă şi George Simion concurează pe acelaşi segment de votanţi, ceea ce înseamnă că o creştere a unuia determină automat scăderea intenţiei de vot pentru celălalt”, afirmă directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac.

Intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale - Scenariul 1

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da” voi merge la vot, 13% dintre români au ales 1, 1.7% au ales 2, 1.6% au ales 3, 1.2% au ales 4, 6.2% au ales 5, 2.1% au ales 6, 2.9% au ales 7. 7% indică 8, 6% - 9 şi 57.6% - 10. 0.7% reprezintă ponderea non-răspunsurilor. În primul scenariu, care repetă măsurătoarea din luna septembrie, lista a inclus următorii potenţiali candidaţi: Mircea Geoană (independent), Marcel Ciolacu (PSD), Diana Şoşoacă (SOS România), George Simion (AUR), Nicolae Ciucă (PNL), Cătălin Drulă (USR), Dacian Ciolos (REPER) şi Kelemen Hunor (UDMR).

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (83.1% din total eşantion), 26.2% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent) (faţă de 25.3% în septembrie 2023), 20.8% pentru Marcel Ciolacu (PSD) (faţă de 19.5% în septembrie 2023), 14.4% pentru Diana Şoşoacă (SOS) (faţă de 10.1% în septembrie 2023) şi 14% pentru George Simion (AUR) (faţă de 18.7% în septembrie 2023). Pentru Nicolae Ciucă ar opta 12.1% dintre alegători (faţă de 11.2% în septembrie 2023), iar pentru Cătălin Drulă (USR) - 4.2% (faţă de 5.6% în septembrie 2023). Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 3.9% dinte votanţi (faţă de 4.1% în septembrie 2023), iar Kelemen Hunor (UDMR) de 2.4% (faţă de 2.7% în septembrie 2023). 1.9% spun că ar vota alt candidat (faţă de 2.8% în septembrie 2023).

Intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale - Scenariul 2

În scenariul al doilea, lista a inclus următorii potenţiali candidaţi: Marcel Ciolacu (PSD), Diana Şoşoacă (SOS România), George Simion (AUR), Nicolae Ciucă (PNL), Cătălin Drulă (USR), Dacian Ciolos (REPER) şi Kelemen Hunor (UDMR). Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (76.4% din total eşantion), 27.4% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 19.1% pentru Diana Şoşoacă (SOS) şi 18% pentru George Simion (AUR). Pentru Nicolae Ciucă ar opta 14.1% dintre alegători, iar pentru Cătălin Drulă (USR) 7.1%. Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 6.7% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 2.7%. 4.9% spun că ar vota alt candidat.

”INSCOP Research a testat două scenarii de vot pentru alegerile prezidenţiale, unul care include doar liderii principalelor partide politice în calitate de candidaţi, iar altul care îl include şi pe Mircea Geoană în calitate de candidat independent alături de liderii politici. Pe măsură ce ne vom apropia de momentul alegerilor prezidenţiale şi se va înmulţi numărul de candidaţi potenţiali, lista persoanelor testate în aceste cercetări sociologice se va modifica în mod corespunzător. Comparativ cu luna septembrie, observăm uşoare creşteri ale intenţiei de vot pentru Mircea Geoană, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar şi o creştere mai mare în cazul Dianei Şoşoacă, evoluţie care se corelează cu scăderea intenţiei de vot pentru George Simion. Practic, la fel ca în cazul votului pentru partidele politice, se observă faptul că Diana Şoşoacă şi George Simion concurează pe acelaşi segment de votanţi, ceea ce înseamnă că o creştere a unuia determină automat scăderea intenţiei de vot pentru celălalt”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 - 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Condiţia ca Nicolae Ciucă să candideze la alegerile prezidenţiale: "Îmi asum, nu am niciun fel de problemă"