Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicușor Dan, mesaj pentru turul doi: România are o șansă. Trebuie să aleagă între democrație și izolare

Nicușor Dan a transmis  un mesaj de mobilizare după calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale, afirmând că România are o șansă reală şi trebuie să aleagă între democrație și izolare, și face apel la toți cei care cred în statul de drept, educație și parteneriate occidentale să i se alăture pentru a opri valul de ură și manipulare.

de Redactia Observator

la 05.05.2025 , 15:07

Nicușor Dan, mesaj pentru turul doi: România are o șansă. Trebuie să aleagă între democrație și izolare Nicușor Dan, declarație după calificarea în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, 5 mai 2025 - Profimedia

Rezultate alegeri prezidenţiale 2025. Candidatul independent Nicușor Dan, care-și va disputa finala prezidențială de pe 18 mai cu George Simion, a declarat luni după masă că România are o șansă și că faptul că a intrat în turul al doilea arată că România "decentă, muncitoare și responsabilă există și e hotărâtă să își apere valorile".

"Împreună putem opri valul de ură și manipulare. Împreună putem construi o Românie care nu se teme de viitor", a scris Nicușor Dan. El mai spune că în fața românilor stă o alegere clară: între "o Românie democratică, stabilă și respectată în Europa - și un drum periculos, al izolării, al populismului și al sfidării statului de drept".

Articolul continuă după reclamă

"România are o șansă. Le mulțumesc tuturor celor care au votat ieri cu speranță și cu încredere în viitorul României. Faptul că am intrat în turul doi arată că România decentă, muncitoare și responsabilă există și e hotărâtă să își apere valorile", a mai transmis Nicușor Dan într-o postare pe o rețea de socializare.

Candidatul finalist consideră că în fața românilor stă o alegere clară: între "o Românie democratică, stabilă și respectată în Europa - și un drum periculos, al izolării, al populismului și al sfidării statului de drept". "Nu e vorba doar despre doi candidați. E vorba despre direcția unei întregi țări. Am fost și rămân un om al faptelor, nu al scandalului. Dar acum nu putem fi neutri. Nu putem sta deoparte", a spus Nicușor Dan.

Dan i-a chemat alături de el "pe toți cei care cred în lege, în adevăr, în educație, în economie modernă, în parteneriate solide cu lumea liberă". "Împreună putem opri valul de ură și manipulare. Împreună putem construi o Românie care nu se teme de viitor", a concluzionat  Nicușor Dan.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce urmează pentru Nicuşor Dan

La sediul de campanie al lui Nicușor Dan a ajuns luni și Eugen Tomac, președintele PMP, care i-a fost alături inclusiv noaptea trecută. Trebuie să vedem şi cine va anunța în zilele urm[toare susținerea față de Nicușor Dan. Diaspora a contat foarte mult în calculul calificării lui Nicușor Dan în turul al doilea. Primarul Capitalei a obținut în străinătate cu 200.000 de voturi în plus față de Crin Antonescu. Se fac multe scenarii, inclusiv legate de Primăria Capitalei, în cazul în care Nicusor Dan va câștiga turul al doilea al alegerilor, întrucât va rămâne un loc liber. Acesta va fi ocupat inițial de un interimar, un viceprimar, iar Guvernul va decide apoi când vor avea loc alegeri noi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Nicușor Dan, mesaj pentru turul doi: România are o șansă. Trebuie să aleagă între democrație și izolare