Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Susţinător al lui Călin Georgescu, luat la întrebări după ce s-a strecurat la manifestaţiile faţă de candidatul independent. "Eram curios"

Victoria surpriză a lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale a împărţit ţara în două. A fost a treia seară de proteste pentru cei care se tem de discursul extremist şi antioccidental al acestuia. În total, au fost câteva mii în toată ţara. Pentru prima dată au ieşit în stradă şi susţinătorii lui Georgescu.

de Bogdan Dinu

la 28.11.2024 , 19:24

Îngrijoraţi pentru viitorul ţării, bucureştenii au răbufnit pentru a treia seară consecutiv. Au scandat neîncetat mesaje împotriva candidatului Călin Georgescu.

În Piaţa Victoriei au venit peste 1.500 de persoane. Majoritatea tineri, mulţi dintre ei studenţi, mânaţi de acelaşi gând - România să nu se abată de la valorile pe care cu greu le-a câştigat.

"Am venit aici şi pentru viitorul părinţilor mei. Chiar dacă au fost manipulaţi de acest om, merită ceva mai bun. Să nu se întoarcă într-o vreme când nu aveau ce să mănânce", spune o tânără.

Vezi și

Proteste în mai multe oraşe din ţară

Pe acelaşi subiect

Printre manifestanţii care strigau împotriva lui Georgescu şi-a făcut loc şi un susţinător al candidatului independent. 

Susţinător al lui Georgescu: Uitaţi cine vă apără dacă începe războiul!

Reporter: Ce cauţi la protestul ăsta?

Susţinător al lui Georgescu: Eram curios!

La Universitate s-au adunat simpatizanţii lui Călin Georgescu.

Şi aici s-au ciocnit ideile pro şi contra. Sute de tineri s-au adunat şi la Cluj. Printre ei, un tânăr în genunchi, citeşte rugăciuni, cu o cruce în mână.

Şi în Galaţi oamenii au ieşit în stradă. Manifestaţii similare au fost şi la Iaşi şi Timişoara. Protestatarii spun că vor continua să iasă zilnic în stradă până la al doilea tur de scrutin din 8 decembrie.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Susţinător al lui Călin Georgescu, luat la întrebări după ce s-a strecurat la manifestaţiile faţă de candidatul independent. "Eram curios"