Antena LIVE

Curs valutar

PSD şi PNL au ajuns la un acord de principiu privind comasarea alegerilor. Linia roşie peste care social-democraţii nu vor să treacă

Liderii PSD şi PNL sunt foarte aproape de un acord în ceea ce priveşte comasarea alegerilor şi liste comune pentru Parlamentul European. Liderii Coaliţiei se vor întâlni mâine pentru negocierile finale.

De la 20.02.2024, 14:06
WhatsApp
Vezi și:

Liderii Coaliţiei de guvernare au ajuns la un acord de principiu în ceea ce priveşte comasarea alegerilor locale cu cele din 9 iunie pentru Parlamentul European. Sursele Observator spun că în Coaliţie se mai negociază acum o a doua rundă de comasare, alegerile parlamentare cu cele prezindenţiale. 

Însă, în acest caz, sursele politice spun că este foarte greu ca PSD şi PNL vor ajunge la un acord pentru că cele două partide au viziuni diferite. Liberalii şi-ar dori ca alegerile parlametare să fie comasate cu primul tur al prezidenţialelor, iar social-democraţii şi-ar dori ca alegerile parlamentare să fie comasate cu finala pentru Palatul Cotroceni. 

În acelaşi timp, surse politice spun că Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au ajuns la un acord în urma negocierilor şi este foarte posibil ca PSD şi PNL să candideze pe o listă comună la alegerile europarlamentare din luna iunie. Însă şi aici se negociază cine să deschidă această listă comună. 

După alegerile europarlamentare, în cazul în care cele două partide vor obţine împreună cel puţin 17 mandate de europarlamentari, adică jumătate plus 1 din cele 33 de locuri de eurodeputaţi rezervate României, asta ar însemna că PSD şi PNL au împreună majoritate la votul politic şi ar fi cumva un semnal pentru cele două formaţiuni, să continue această coaliţie şi cu liste comune la alegerile parlamentare sau cu un candidat comun la prezidenţiale.

Însă şi aici există disensiuni pentru că sursele Observator spun că liderii social-democraţi au o linie roşie şi nu vor renunţa la candidatura la alegerile prezidenţiale. De cealaltă parte, liberalii au spus şi ei că PNL va avea cu siguranţă un candidat propriu şi nu vor susţine un candidat PSD pentru Cotroceni. 

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

psd pnl coalitie alegeri comasare alegeri
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024