Antena LIVE

Curs valutar

31 de ani de la tragedia de la Cernobîl. Efectele catastrofei nucleare asupra României

Efectele exploziei de la Cernobîl s-au simţit în toată Europa. Iar România a fost şi ea pe harta norilor radioactivi. Primele date nu au venit însă din partea Uniunii Sovietice, pentru că atunci cuvântul de bază a fost muşamalizarea.

De la 26.04.2020, 15:25
WhatsApp
Vezi și:

Experţii noştri, cei care au făcut primele măsurări la acea vreme, vorbesc, pentru prima dată, în exclusivitate, pentru Observator, despre cât şi cum a fost afectată România de cel mai mare accident nuclear din istorie. 

Alarma a fost dată în data de 27 aprilie. La mai bine de 20 de ore de la explozia Reactorului. În timp ce URSS încerca să ascundă dezastrul, suedezii făceau primele măsurări ale iodului radioactiv în atmosferă. 

Cei care aveau informaţiile erau doar cei din sistemul nuclear. Iar pe datele lor era pusă ştampila secretului de stat. Ion Popescu lucra la acea vreme la Institutul de Cercetări Nucleare din Piteşti. 

Au fost şi situaţii particulare. Aşa că, după ce s-au analizat, mai multe alimente au fost interzise consumului. 

Institutele de Cercetare Nucleară lucrau zi şi noapte. Se măsura orice! Dar nu pentru oricine.

În spatele uşilor închise ale familiei dictatoriale stătea o armată de specialişti ca să protejeze sănătatea conducătorilor supremi. 

Chiar dacă erau date certe privind nivelul real al radiaţiilor, nimeni nu avea voie să publice nimic. 

Iod, Cesiu şi Stronţiu. Sunt cei trei radionuclizi importanţi rezultaţi din accidentul nuclear de la Cernobil. Iodul dispare în 80 de zile. Practic, el nu mai există acum în atmosferă nici măcar la Cernobil.

Cesiu, însă, are timp de înjumătăţire, adică efectele lui ajung la jumătate, în 31 de ani. Stronţiu are timp de înjumătăţire 28 de ani. Ceea ce înseamnă că aceşti doi radionuclizi încă sunt prezenţi în diverse zone, cu precădere cele mai afectate, în întreaga Europă.

Trebuie doar să facem diferenţa dintre prezenţa acestor produşi de fisiune şi pericolul cauzat de ei prin prisma dozelor efective încasate de populaţia din România. 

Factorul cel mai important generator de panică era unul singur. Lipsa valorilor de referinţă. 

Atunci a început, de fapt, adevărata luptă a cunoaşterii efectelor reale. Prima problemă de lămurit: incidenţa cancerului!

Sonia Simionov

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc. ...

campanii observator social tragedia cernobil afectata romania cernobil 31 de ani
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025