Cristina, tânăra care a devenit mamă și tată pentru sora mai mare, grav bolnavă

La nici 18 ani, Cristina a devenit mamă şi tată pentru sora ei mai mare, grav bolnavă. Împreună, în casa lor mică, de împrumut, aşteaptă un miracol de Crăciun. Pe care noi toţi îl putem face, dacă spunem Ajut Eu.

• Vremea 6 - 19 mai 2024. Val de ploi, grindină și vijelii; de miercuri, se răcește în toată ţara. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
• "N-am văzut de când sunt așa ceva!" Potop cu grindină în Prahova. Mașini înghițite de ape și strat de gheață chiar și de 10 cm, la Vâlcănești

Când crezi că viaţa îţi dă mai mult decât poţi duce, când simţi că eşti pe marginea prăpastiei şi nimic bun nu ţi se mai întâmplă, găseşti în tine o forţă de care nici nu credeai că eşti capabil. Iar din durere îţi cresc aripi care te vor ajuta să te ridici. Este povestea unei tinere care la nici 18 ani a devenit mamă şi tată pentru sora ei mai mare, grav bolnavă. Împreună, în casa lor mică, de împrumut, aşteaptă un miracol de Crăciun. Pe care noi toţi îl putem face, dacă spunem Ajut Eu.

Intr-o camera mica, luminoasa, din Otopeni, doua tinere se joacă de parcă ar fi la grădiniţă.

Ana e sora cea mare. Are 35 de ani dar diagnosticul de oligofrenie o tine captiva in lumea copilariei. Creierul ei este ca al unui copil de 5 ani. Cristina e sora cea mica. Are 25 de ani, si e si mama si tata pentru Ana.

Cristina Bogdan: Ea mă ştie că numai eu am mai rămas şi atât. Şi că trebuie să am grijă de ea. Dacă plec câteva zile undeva şi o las cu cineva, cu o prietenă să zic, deja la un moment dat întreabă: Cristina? Plânge şi vrea să vină acasă.

De 7 ani sunt doar ele, singure pe lume. Mai intai s-a stins tatal iar in 2013, si mama, dupa o lupta grea cu cancerul. La nici 18 ani, Cristina s-a trezit brusc intr-o situatie pentru care nimeni si nimic nu o pregatise.

Cristina Bogdan: Nu mai ştiam atunci pe ce lume mă aflu, ca să zic aşa. Eram puţin paralelă. Nu ştiam ce decizii să iau, eram aşa. Nu eram pregătită.

Dar cu o forta de care nici ea nu credea ca e capabila, Cristina a decis ca trebuie sa mearga mai departe. De dragul surorii ei bolnave, de dragul mamei care, inainte de a pleca, isi pusese toata increderea si speranta in ea.

Cristina Bogdan: Cred că a murit aşa, cu inima supărată, pentru că nu avusese nicio discuţie despre faptul că n-o să mai fie, ce o să facem cu Ana. Nu m-a pregătit cu nimic, pentru că spera să mai trăiască.

Dupa ce si-a revenit din soc, Cristina a dat examen la facultate, la Inginerie Alimentara. Si a intrat. A plecat, la Suceava, dar a luat-o si pe Ana cu ea. Au locuit amandoua intr-o garsoniera cu chirie. Singurul lor venit era o pensie de handicap si o bursa de studiu. Cristina mergea dimineata la cursuri iar dupa amiaza, acasa, isi ingrijea sora. Simtind tot timpul ca cineva le protejeaza si le va sari in ajutor daca povara va fi prea grea.

Cristina Bogdan: M-au ajutat ca nişte îngeri, parcă era mama de peste tot. Profesorii mei de la facultate. Cu toţi am creat aşa, o legătură, din prima, de când m-am dus şi m-am înscris. Veneau, mă vizitau, veneau să vadă ce face Ana. De Moş Crăciun veneau mereu.

Cu un devotament si o grija impresionante, Cristina a incercat cat a putut sa ii tina locul mamei pierdute. Niciodata nu si-a pus problema ca ar putea sa o lase pe Ana intr-un centru special.

Cristina Bogdan: Când trebuie să spun proprietarului că am o soră cu probleme, mi-e aşa. mi-e să nu mă refuze, poate nu acceptă oamenii care au probleme, care sunt bolnavi. Se gândesc că ar putea să se întâmple ceva în apartament.

Si intre timp, Cristina se ocupa si de propriul sau viitor. Cat a fost studenta a lucrat mereu - fie chelnerita, fie vanzatoare. Dupa facultate a terminat si masterul. Iar acum e insotitoare de bord la o companie aeriana.

In fiecare an, in decembrie, cand impodobesc amandoua bradul acesta mic, in care stau inghesuite toate visurile lor mari, neimplinite, isi imagineaza cum ar fi dac-ar veni intr-o zi si la ele Mos Craciun. Cum ar fi dacă ar avea si ele o casă doar a lor şi n-ar mai sta cu teama ca ar putea fi evacuate in orice moment. Cum ar fi viata lor daca ar mai avea-o si pe mama alaturi.

Cristina Bogdan: Cred că aş avea şi eu grijă acum de ea, mi-aş dori tare mult să traiască, să am grijă de ea. Şi s-o plimb, să-i dau tot ceea ce n-a avut, că a fost necăjită rău. Nu ştiu ce ar zice, cred că ar fi tare mândră. S-ar mândri tare.