”M-am obișnuit cu statutul de nevăzător și nu-mi mai amintesc nimic”

Există copii care nu-şi doresc ceva anume de la Moş Crăciun. Cel mai mare vis al lor e să îl vadă. E lecţia frumoasă şi optimistă pe care ne-o oferă azi familia Daşoveanu, în campania Ajut Eu.

• Vortex polar peste România. Iarna se reîntoarce în forță cu răcire accentuată, ploi, lapoviță şi ninsori, inclusiv în Bucureşti

Există copii care nu-şi doresc ceva anume de la Moş Crăciun. Cel mai mare vis al lor e să îl vadă. Să alunge el, ca printr-o magie, întunericul în care trăiesc, dar în care au învăţat să depăşească orice fel de bariere. Până la urmă, nu ai nevoie de vedere ca să visezi şi să iubeşti. E lecţia frumoasă şi optimistă pe care ne-o oferă azi familia Daşoveanu. Doi părinţi care ar da orice să îşi vadă copiii zâmbind în fiecare dimineaţă. Doi băieţi care nu şi-au pierdut speranţa că noi, cei care îi vedem, vom spune din toată inima Ajut eu, atunci când ei vor avea nevoie. Sunt un exemplu că putem învinge chiar şi în... întuneric. 

Exista oameni pentru care lumina e cea mai mare dorinta. Oameni care traiesc în întuneric. Şi dacă ar avea o baghetă magică, ar face să fie lumină mereu.

Stelian, capul familiei, a intrat in aceasta lume pe la 20 de ani. Fiul sau cel mare avea 3 ani cand l-a vazut ultima data. Vag isi aduce aminte cum arata.

STELIAN DAȘOVEANU, tatăl copiilor: Am avut glaucom secundar la un ochi şi n-aveam voie sa ridic, n-aveam voie nimic, si pe parcurs mi-a scazut vederea. 

MARIA DAȘOVEANU, mama copiilor: Nu puteam să merg după el. Dintr-odată am văzut că mă lua de mână, mă ţinea de mână. Nu voia să-mi spuna probabil, teama si frica să nu plec... Eu cand l-am luat, el a văzut, de ce sa-mi bat joc? A muncit pentru noi de a ramas orb.

Dar Maria nu a plecat. A devenit stâlp şi far care sa ghideze familia ce se ducea, dramatic, spre intuneric.

MARIA DAȘOVEANU, mama copiilor: Ştefan a vazut pana la varsta de doi ani şi jumătate. L-am dus la creşă şi a fost lovit. Când am fost la medic, mi-a zis clar ca are dezlipire de retină. A fost operat în Belgia, în septembrie 2001, si i s-a facut transplant cu cornee de la cadavru, dar i-a respins organismul transplantul. A ramas nevazator. Nu mai vede deloc...

ȘTEFAN DAȘOVEANU, fratele cel mare: Nu-mi mai aduc aminte. Mi s-a şters din minte cu totul, acum m-am obisnuit cu noul statut de nevazator si nu-mi mai amintesc nimic. 

Poate ca si-a impus sa uite. Erau prea dureroase amintirile colorate. Si-a spus ca lumea e doar miros, si sunet, si strangeri de mana. Asa a putut sa accepte mai usor bezna in care intra. Stefan are 21 de ani, si e un elev ambitios, pasionat de calculatoare, hotarat sa depaseasca orice obstacol.

(Ștefan Dașoveanu): La școală, sunt cazuri cand ma duce mama pana in statie, dupa aia iau 104 si apoi cu bastonelul. Având in vedere ca sunt strazi aglomerate si masini multe, trebuie sa fiu mai grijuliu la traversari. 

(Reporter): Dacă ar fi să îți dorești ceva?

(Ștefan Dașoveanu): Pentru familie sănătate și pentru mine... pentru accesibilitate mi-aș dori un telefon de tip iOS, pentru că e un sistem de accesare mult mai accesibil, vine cu voice over-ul preinstalat și vine în limba română.

Telefonul ar putea fi "ochii" lui Ştefan. Până atunci, se bazează pe Victor, fratele cel mic. Singura raza de lumina pentru toata familia si singurul care ii povesteste cum arata lumea. Asta, in conditiile in care si Victor s-a nascut cu probleme de vedere. Nu avea iris, iar medicii au spus ca va fi orb si el.  

MARIA DAȘOVEANU, mama copiilor: Dacă vă uitaţi atent la el, se vede ca îi lucesc foarte tare ochii, se vede ca are ceva artificial în ochișori.

Cu ajutorul Fundaţiei Mereu Aproape a fost operat de patru ori. Acum vede, chiar daca nu foarte clar, cu ochelari. Insa tot nu se poate descurca singur. Marele oras e plin de capcane, iar cartile, de cuvinte prea mici.  

(VICTOR DAȘOVEANU, fratele cel mic): Am un coleg care mă ajută, cel mai bun prieten. Când ajunge acasă îmi trimite pozele cu tot ce mi-a predat și le măresc acasă, pe laptop.

(Reporter): Și, te descurci singur?

(Victor Dașoveanu): Da!

(Reporter): Îmi arăți cum funcționează?

(Victor Dașoveanu): Da! Ne ajută să scriem pe cei care nu văd. După (comanda vocală) eu scriu. Nu văd prea bine și scriu urât. Îmi fug ochii și trebuie să măresc.

Dacă urmatoarea operatie va fi un succes, va vedea si mai bine. Apoi, nu îi va mai rămâne decât o dorinţă. Sa fie şi el un fotbalist adevarat, pe un teren de fotbal adevarat.  

(Reporter): Şi tu ce ai vrea sa fii?

(Victor Dașoveanu): Mai mult portar joc. 

(Reporter): Te impiedica in vreun fel problemele de vedere?

(Victor Dașoveanu): Da. Daca vrei sa te inscrii la un club, poate nu te accepta. Daca imi reuseste operatia, vreau sa ma inscriu. Cred ca vreau la FCSB. Îmi place de Florinel Coman, stie sa dribleze, joaca foarte bine si intr o zi vreau sa ajung ca el. 

(Reporter): Tu spuneai ca vrei sa fii portar. De ce ai nevoie?

(Victor Dașoveanu): Jambiere, mănuşi.

(Reporter): Şi ai ce iti trebuie?

(Victor Dașoveanu): Am niste manusi, dar sunt rupte. Jambiere am... și cam atat. 

(Reporter): Adidași?

(Victor Dașoveanu): Da. dar sunt și ăia rupți...

Victor il asteapta pe Mos Craciun si nu si-a pierdut speranta ca il va putea vedea macar o data in viata. L-ar ruga, daca ar putea, sa ii faca toata familia sa vada din nou...