O mamă și fetițele ei au pierdut totul după incendiul care le-a distrus casa, în Gura Humorului
Campania Ajut Eu: O mamă și cele 3 fiice ale sale din Gura Humorului au pierdut totul după incendiul care le-a distrus casa
De Bianca Iacob la 16.12.2019, 20:17Poţi să pierzi tot în viaţă. Dacă nu-ţi pierzi oamenii dragi şi identitatea, rămâi, pentru totdeauna, cel mai bogat om de pe pământ. E lecţia pe care o mamă singură le-o dă celor trei fiice ale sale, în fiecare zi. Şi atunci când le e greu, şi atunci când le e foame, şi atunci când se tem că nu vor mai avea un acoperiş deasupra capului. Când le-a ars casa s-au temut că au pierdut tot, dar au învăţat că, dacă rămân unite, se întâmplă minuni. Încă un motiv să spunem Ajut Eu!
Atunci când destinul te aruncă, pur şi simplu, într-un fel de carusel, caută-ţi măcar un loc în faţă. Şi bucură-te, din toată inima, de privelişte! Oprim doar pentru o clipă caruselul, ca să vă facem cunoştinţă cu Maia. Are 5 ani și, deocamdată, e foarte ocupată cu joaca.
Să vă spun povestea Maiei şi a familiei sale minunate. Şi apoi, să încerc să vă conving că merită să i se întâmple o minune!
Am gasit-o pe Maia la Gura Humorului. Locuieşte cu mama şi cele 2 surori mai mari într-o tabără defavorizată. S-au mutat aici după ce locuinţa socială în care stăteau, a ars. Liliana e stâlpul familiei - mamă şi tată pentru cele 3 fete. Pentru ele ar face orice. Doar să nu simtă frigul, foamea, sărăcia şi neputinţa ei. Munceşte zi lumină - dimineaţa e femeie de serviciu la şcoală, seara, face curat la "doamne", fără să se plângă vreodată că îi e greu.
LILIANA CECIUL, mama fetelor: Sunt zile în care mă simt epuizată, dar nu are nimic, trec! Nu știu dacă mă pot numi mamă-exemplu, dar o mamă care... exact ca o leoaică atunci când își apără puii! Încerc să fac față tuturor problemelor, greutăților, să fie bine.
Are doar 40 de ani. Pe chipul ei s-au adunat mult prea devreme riduri şi griji. Dar forţa pe care a adunat-o în anii aceştia grei o face capabilă să dărâme ziduri groase de greutăţi.
Nu a avut niciodată o casă a ei. Dar mergem cu ea fix in locul in care viseaza ca va fi aceasta casă.
LILIANA CECIUL, mama fetelor: Am făcut demersuri singură după ce a luat foc locuința unde am stat, tot socială a fost. Am mers în audiență la domnul primar și am cerut să mi se dea o bucățică de pământ pentru un loc de casă și l-am primit. Și am încercat și încerc în continuare să îmi construiesc această căsuță mică: bucătărie, două camere, hol și baie, strictul necesar, nimic mai mult. Am făcut un împrumut la CAR Învățământului, am luat 100 de milioane și m-am descurcat și apoi am făcut o refinanțare tot la ei și tot ce mi-a mai trebuit. Și apoi am zis să pornesc fetele la școală.
Banii s-au terminat, nu şi speranţele. I-au apărut mai multe bătături în palmă şi multe lacrimi au curs seara, pe întuneric, atunci când fetele dormeau. Plânge de teama că ar putea rămâne într-o zi fără muncă. Sau că ar putea să o doboare atâta muncă.
LILIANA CECIUL, mama fetelor: Dacă mă ține Dumnezeu sănătoasă, am să fac, am să muncesc în continuare cum am muncit. Nu sunt prima femeie care are grijă de copiii ei, singură, dar nici nu mă las! Sunt o fire zbătătoare, vreau să fac, să las ceva în urmă, să aibă copiii unde să tragă să ajungă acasă, nu să stăm așa, ca frunza pe apă.
Iar fetele au înţeles, încă de mici, această lecţie de viaţă: poţi să pierzi tot. Dacă nu îţi pierzi identitatea şi oamenii dragi de lângă tine, rămâi, pentru totdeauna, cel mai bogat om de pe pământ.
(Reporter): Ce înseamnă mami și surorile tale pentru tine?
(Ramona): Totul!
(Reporter): Cât de tare le iubești?
(Ramona): Mult!
Ramona e la vârsta la care înţelege şi efortul mamei, şi lipsurile, şi cât de important e să lupţi pentru a depăşi orice obstacol, în viaţă.
(Reporter): Cât de greu vă este aici?
(Ramona): Nu putem să spunem că este foarte greu, pentru că avem un acoperiș, dar... e bine într-un fel și rău în altul... E pe linia de plutire!
(Reporter): Tu ce ți-ai dori cel mai mult să ți se împlinească, așa?
(Ramona): Să devin polițistă!
Andreea, fata cea mare, e mai aproape de a împlini acest vis. E studentă la Iaşi, la biologie. Se văd rar, iar când le e dor, se strâng în jurul unui telefon.
(Reporter): Tu ce îți dorești de sărbători?
(Andreea): Eu? Nimic!
(Reporter): Cum nimic, nu ai nevoie de nimic?
(Andreea): Nu știu, deocamdată nu! Eu, pentru mine, nu!
(Reporter): Dar pentru cine dorești?
(Andreea): Vreau să o am pe mama aproape de mine!
Căsuţa ei mică, din vis, se va face la un moment dat mare. Pentru că Maia ştie exact ce trebuie să faci dacă vrei să ţi se împlinească un vis. Să alergi după el, până la capăt, exact aşa, cu bucurie, speranţă, şi hohote de râs.