Rodica, o femeie de 83 de ani, și-a pus la bătaie toate economiile pentru a oferi adăpost bătrânilor singuri

Suntem o ţară tot mai bătrână, o spun statisticile. Dar dincolo de cifre, ne dovedim şi o ţară tot mai indiferentă atunci când vine vorba de bunicii de lângă noi. Autorităţile se scuză că nu sunt bani. Dar o femeie din Suceava, trecută şi ea bine de 80 de ani, demonstrează că nu banii sunt problema.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Suntem o ţară tot mai bătrână, o spun statisticile. Dar dincolo de cifre, ne dovedim şi o ţară tot mai indiferentă atunci când vine vorba de bunicii de lângă noi. Autorităţile se scuză că nu sunt bani. Dar o femeie din Suceava, trecută şi ea bine de 80 de ani, demonstrează că nu banii sunt problema. Din economiile ei şi din donaţii, a reuşit să transforme o casă abandonată din satul copilăriei, în "acasă" pentru câţiva vârstnici singuri. Acum are nevoie să spunem, alături de ea, Ajut Eu, ca să nu se termine un vis.

(Reporter): De cât timp conduceţi, doamna Rodica?

(Rodica Oprea): De 42 de ani!

Adică jumătate din viaţa doamnei Rodica Oprea. Are 83 de ani, dar o energie ca la 23. Suntem împreună pe uliţele pietruite ale satului Avrămeşti, din Vaslui.

(Reporter): Şi cum aţi prins drag de volan?

(Rodica Oprea): Doamne, dar pentru mine este viaţă, uite că acum îmi trece orice când sunt la volan. Este o pasiune bolnăvicioasă, dar asta sunt. Mi-a dat poliţia incă 10 ani să conduc. Vă vine să credeţi?

(Reporter): Vă faceţi treaba cu maşina, mergeţi în fiecare zi?

(Rodica Oprea): Absolut. Am raportari la ANAF, la AJOFM, la ITM, eu sunt reprezentant.

A terminat facultatea în anii 70 şi mare parte din viaţă a lucrat ca analist programator la Fabrica de Maşini Unelte Bacău. Acum s-a retras în satul copilăriei.

Proviziile cumpărate ajung cam pentru o săptămână, la Căminul de Bătrâni al doamnei Rodica. Totul a început acum 6 ani, cu un vis şi o casă abandonată, la marginea satului.

Rodica Oprea: Abia in 2013, cand a aparut ideea asta, de la niste persoane, cand am vazut ca ei mor singuri in casă, neştiuţi de nimeni.

A pus la bătaie toate economiile de-o viaţă

Iar când banii s-au terminat, i-au sărit în ajutor câţiva români plecaţi din ţară, cu dor de satele pierdute şi de bunici. Abia de anul trecut casa fantomă din Avrămeşti a devenit "acasă" pentru 11 oameni singuri, bătrâni şi bolnavi, care împart aici şi bune, şi rele. Dar, mai ales, simt că cineva le poartă de grijă.

Carmen Lazăr, voluntar: Sunt foarte multe probleme aici, in primul rand problema cu apa care este strigator la cer. Aducem apa cu bidoane, cu găleţi, ca sa spalam bătrânii.

Orice, numai să fie ei bine îngrijiţi. Sunt oameni care au trecut prin momente dramatice până să fie găsiţi şi salvaţi de catre doamna Rodica.

Nea Ion, de exemplu, a ajuns aici după ce propriul fiu l-a alungat din casă. Are 95 de ani şi simte că, în sfârşit, şi-a găsit liniştea. Doamna Rodica le ascultă tuturor poveştile triste, le şterge apoi lacrimile şi le mai alină puţin suferinţa.

Are pentru toţi o vorbă bună, o îmbrăţişare

Iar oamenii din cămin îi spun, uneori, că, de n-ar mai fi bani de mâncare ori de lemne pentru foc, ei ar putea supravieţui şi numai cu atât. Iubirea pe care o simt aici e nepreţuită.

E ora mesei. Într-una din zilele în care meniul este de post. Ei nu trebuie să simtă niciodată că le-ar lipsi ceva. Deşi, nevoi sunt multe.

Carmen Lazăr, voluntar: Am avea nevoie de o lada frigorifica, avem un frigider micuţ, aşa... Şi alimente, ulei, zahar, faine, paste, care pot fi folosite a la long.

Şi le-ar mai trebui nişte lenjerii noi, prosoape, îmbrăcăminte pentru vârstnici. Un dulap pentru medicamente, două paturi noi, lemne pentru foc, pilote, salopete sau o masă mai mare, de 12 persoane. Nişte lucruri atât de simple, dar care le-ar face viaţa mai uşoară. Aparent, lucruri banale, dar fără de care Căminul din Avrămeşti riscă să fie închis, au avertizat organele de control care l-au vizitat recent.

Aşa că lista lungă de obiecte absolut necesare pentru prelungirea autorizaţiei de funcţionare s-a transformat într-un fel de scrisoare pentru Moş Crăciun. Altfel, oamenii de aici nu au bani să le cumpere. Visul doamnei Rodica şi casa ei de "făcut bine" nu are voie să se închidă niciodată.

(Reporter): Care este visul dumneavoastră?

(Rodica Oprea): Visul de a trăi şi de a face în continuare să ajut oamenii. Atât, nimic...