Rămas fără un picior, un tată din Călărași face zilnic naveta, să-și crească cei 6 copii

Alexander, un tată din Călărași rămas fără picior în urma unei boli vasculare diagnosticate târziu, ne oferă o lecție de viață. Zilnic, face naveta, ca să muncească pentru a-și crește cei 6 copii.

• Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță

Alexander, un tată din Călărași rămas fără picior în urma unei boli vasculare diagnosticate târziu, ne oferă o lecție de viață. Zilnic, face naveta, ca să muncească pentru a-și crește cei 6 copii. Povestea lui Alexander și a familiei sale a fost prezentată în campania Ajut eu, lansată de Antena 1, Observator și Fundația Mereu Aproape.

Uneori, distanţa nu poate ţine oamenii departe. Dacă iubirea dintre ei e puternică, e ca şi cum sunt mereu, împreună. Nu contează că mama e la Bucureşti, la muncă, iar tatăl a rămas acasă, la Călăraşi, cu cei mici. Alexander şi Loredana sunt împreună de 15 ani. Au şase copii, dar doi sunt ai ei, din prima căsătorie. Însă tatăl îi iubeşte pe toţi la fel. Spune că sunt diamantele lui şi pentru ei ar face orice sacrifiu.  

ALEXANDER DORIN CHORT, tatăl copiilor: Sunt cei mai minunati copii pe care ii cunosc eu. Cuminţi, ascultători, înţelegători. 

LOREDANA CHORT, mama copiilor: Totul pentru mine, totul. Nu pot sa spun ce... ei sunt totul. 

(Reporter): Munceste mult tati?

(SONIA, 11 ani): Foarte mult. De dimineata de la 6 pana seara la 6. 

(Reporter): Si zambetul asta de unde vine?

(Sonia): De la mami.

Chiar dacă mami e departe. Iar tata e mereu apăsat de griji. Locuiesc toţi într-o casă mică, sărăcăcioasă, de la marginea satului Vărăşti, din Călăraşi. Singurul "lux" pe care şi l-au permis, cu bani luati împrumut de la bancă. 

LOREDANA CHORT, mama copiilor: Multumim lui Dumnezeu ca avem unde să punem capul. 

Bărbatul de numai 34 de ani reuşeşte cu greu să ascundă, de dragul copiilor, tristeţea care îl macină. Acum câțiva ani era şef de depozit la o unitate militară din Bucureşti. O boală vasculară diagnosticată mult prea târziu l-a lăsat fără un picior. 

ALEXANDER DORIN CHORT, tatăl copiilor: Dinainte de operaţie mi-am pierdut locul de muncă, am fost dat afară, ca o măsea stricată. 

Colegii au fost singurii care i-au rămas alături şi cu ajutorul lor a reuşit să-şi cumpere o proteză. Trebuia să lupte, pentru copiii lui. Trebuia să muncească. Acum e lăcătuş mecanic la o fermă din Călăraşi. Face naveta în fiecare zi, câte 8 kilometri. Indiferent de vreme. 

ALEXANDER DORIN CHORT, tatăl copiilor: Mai ales ales iarna, fiind câmp, bate vantul, şi mergem la muncă, este groaznic. Eu le fac pe toate, nu chem pe nimeni, decât în cazuri extreme. 

De gospodărie se ocupă Ana. Pe fratele ei mai mare, Edi, nu l-am găsit acasă. Era plecat la Bucureşti, să îşi caute de lucru. Ar vrea sa fie bucătar, ca mama lui, şi să îşi poată ajuta mai mult familia. Deşi are doar 15 ani, Ana se pricepe să facă de toate - mâncare, curăţenie. În curte, Denis a scos apă din fântână pentru animale, ajutat de Boris şi Emi, fraţii mai mici. Sonia a strâns hainele puse la uscat. 

(ANA, 15 ani): Gătesc, întind rufe, îi ajut pe cei mici la teme, dacă e nevoie calc, fac curăţenie.

(Reporter): Păi şi copilăria ta?

(Ana): Nu mi se pare că sunt un copil, sunt suficient de mare!

(Reporter): Vă e greu fără mami?

(Sonia): Da. Ramânea acasă, ne ajuta la teme, făcea ea mâncare. 

Într-un colţ al casei, e altarul lui Darius. La 12 ani, visează să fie preot şi îşi rânduieşte deja  viaţa după pilda lui Lazăr cel sărac. 

(Darius, 12 ani): Dumnezeu l-a intrebat. Ce vrei, măi, săracule? Şi el a zis: "Nimic, pentru că am de toate!"

(Reporter): Tu ai de toate?

(Darius): Da.

Poate ca asta i-a făcut aşa cum sunt - modeşti, smeriţi, mulţumiţi cu tot ce au. Nu-şi doresc nimic pentru ei. Deşi, dacă ar vrea, ar avea cu ce să îl convingă pe Moş Crăciun că merită orice dar. Carnetele lor sunt pline cu note bune. Sonia e premianta clasei, Darius are toate şansele să intre la Seminarul Teologic. 

Ana e pasionată de franceză şi dans. Dar visul ei să devină chef-bucătar şi să-şi deschidă într-o zi propriul restaurant. Fiecare dintre copii crede în steaua lui norocoasă. Dar dacă ar fi să scrie undeva dorinţele lor, s-ar aduna doar câteva cuvinte pe-o hârtie: nişte dulciuri,  jucării şi ghete pentru iarnă. 

LOREDANA CHORT, mama copiilor: Fac tot posibilul, cât de mică ar fi să le cumpăr. Dacă nu, le spun că la anul vine Moşul mai bogat.

Şi poate, până la anul, reuşeşte Moşul să facă rost de ceva care pentru Alexander ar însemna o viaţă mai bună, iar pentru ei, o avere imensă. Darul acesta costă peste 2000 de lei. 

ALEXANDER DORIN CHORT, tatăl copiilor: Pentru mine, ideal ar fi o tricicleta electrică. Dorinţe sunt multe, dar cea mai importantă e sănătatea. 

LOREDANA CHORT, mama copiilor: Acum trebuie să strângem niste bani pentru că îi trebuie ciorapul de la proteză şi este în jur de o mie de euro. 

Altfel, pentru ei îşi doresc lucruri care nu prea se găsesc în sacul Moşului - să fie tata sănătos. Iar mama să nu mai lipsească din îmbrăţisările lor. 

ALEXANDER DORIN CHORT, tatăl copiilor: Aş vrea să le ofer mai mult, dar nu se poate! Să fim cu toţii împreună. Asta contează! Banii niciodată nu aduc fericirea. 

O mamă, un tată şi şase copii fericiţi ne dau cea mai frumoasă lecţie: de sărbători, poate să fie masa şi goală. Dacă vor fi toţi, împreună, în jurul ei, e suficient.