Cele mai neaşteptate mesaje pentru mame în cadrul campaniei "Infinit pentru Mama"
Sute de copii le-au transmis mamelor cele mai frumoase mesaje de 8 martie în cadrul campaniei Infinit pentru mama. Alături de vedete ale Antena 3 şi Observator micuţii au venit în număr mare să le mulţumească celor mai dragi persoane din viaţa lor.
De Redactia Observator la 08.03.2014, 14:02Încă de la ora 10 dimineaţa au venit primii elevi care qau vrut să transmită un mesaj mamelor lor. Sunt milioane de mulţumiri şi de urări. Prezenttoarea Observator Special, Octavia Geamănu a fost şi ea alături de micuţi.
Ea a fost extrem de impresionată de mesajele lor. Cel mai mult i-a plăcut mesajul unui băieţel de doar 7 ani care i-a scris mamei sale că îi mulţumeşte pentru sacrificiile pe care le face pentru el şi pentru că îi asigur tot ceea ce are nevoie şi îşi doreşte.
De 8 Martie, mamele din România au avut parte de cea mai lungă scrisoare. Mesajele micuţilor sunt extrem de emoţionante:
"Draga mami,
te iubesc şi îţi voi rămâne mereu alături. Îţi promit că te voi iubi până la sfârşitul vieţii mele. Atunci când ajung acasă şi stăm de vorbă, mă simt în RAI. Îmi încălzeşti inima şi sufletul când povestim. Mă mândresc cu tine şi îţi voi fi mereu alaturi.
La mulţi ani!"
Scrie Ştefănuţ
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și