Dă mai departe! O familie trăiește de opt ani într-un vagon

Un vagon e un vehicul care circulă pe şine, pentru cei mai mulţi dintre noi. Pentru familia Mândru însă, un vagon a fost acasă timp de 8 ani.

• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Acolo au crescut, au trăit, s-au bucurat şi au suferit cinci suflete până într-o zi când alţi oameni le-au rescris povestea. Au pus mână de la mână, au muncit şi le-au ridicat, din nimic, o cameră, într-o acţiune care dovedeşte încă o dată că oricare dintre noi poate fi Moş Crăciun dacă îşi doreşte.

Satul Cărpenişu, la 40 de kilometri de Bucureşti. O altă lume, alte limite şi alte dorinţe. Câţiva copiii nu-l scapă din ochi pe Gabriel. Ştiu că de la el vor primi cadouri, ca în fiecare an.

Printre ei şi cei trei copii ai familiei Mândru, doi băieţi şi o fetiţă. I-am convins cu greu să aibă răbdare să îşi desfacă pachetele pe rând, în casă.

Camera e un vis împlinit după ani de zile trăiţi într-un vagon ruginit, plimbat de colo colo, după cum găseau de lucru.

Mai presus de orice dar, e primul Crăciun în care vântul nu le mai bate în casă şi în care zăpada topită nu li se mai scurge pe pereţi. Acum, la câteva luni de când dorm liniştiţi, copiii au început să viseze. Vorbesc însă greu despre dorinţe şi evită să te privească în ochi.

Bucuria din ochii lor şi speranţa ţin loc de orice cuvânt de mulţumire. Nimic nu ar fi fost posibil dacă oamenii nu ar fi înţeles că dar din dar se face Rai. Cel mai bine ştiu asta copiii din douăzeci de şcoli care, cu mânuţele lor, au făcut şapte mii de cadouri.

Am ajuns la Şcoala nr. 4 din Pucioasa de dimineaţă, la ora 8. I-am găsit pe spiriduşi la lucru, gălăgioşi, agitaţi şi plini de viaţă, cum le stă bine unor copii de vârsta lor. De aici o cutie, aici un ambalaj, de acolo un ursuleţ şi o bluziţă. În mai puţin de două ore, cadourile erau gata să plece către alţi copii.

Campania "Zâmbetul din cutie" a adunat în acest an peste cincii mii de pachete. Mult pentru o mână de oameni şi nişte copii inimoşi. Puţin însă pentru câţi ochi privesc şi acum înspre văzduh, cu ghetuţe rupte şi goale, după sania Moşului.

Nimeni nu va ştii vreodată câte vise s-au împlinit şi câte rămân acolo, înăbuşite între perne udate de lacrimi. Poate aşa, privind la minunile care prind viaţă din nimic, am putea deveni cu toţii Moş Crăciun.