Special ! Povestea amantei lui Alexandru Ioan Cuza

Istoria României are câteva pagini rupte! Sunt poveştile pe care înaintaşii noştri ar fi preferat să nu le aflăm niciodată. O astfel de poveste este cea a Mariei Obrenovici. Femeia care a schimbat într-o singură noapte istoria unui neam întreg.

• Vortex polar peste România. Iarna se reîntoarce în forță cu răcire accentuată, ploi, lapoviță şi ninsori, inclusiv în Bucureşti

Cu siguranţă aţi auzit de legenda lui Moş Ion Roată şi de cum Alexandru Ioan Cuza umbla deghizat în ţăran prin târguri. Până şi soţia lui, Elena Cuza, a reuşit să intre în istorie pentru curajul şi sacrificiul ei.

Dar puţină lume ştie de cealaltă femeie din viaţa lui Cuza, Maria. Una dintre cele mai frumoase şi mai influente moldovence ale vremurilor. Urmăriţi povestea ei aşa cum nu a fost spusă niciodată.

Maria Obrenovic

"Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte.. nu mă iubeşte. Mă iubeşte. De parcă ar avea de ales"

Maria Obrenovici l-a cunoscut pe Alexandru Ioan Cuza în 1860 la Iaşi, era tânără, avea 25 de ani, văduvă, povesteşte istoricul George Damian. 

Se pare că a fost un fel de atracţie, de dragoste la prima vedere, imediată, Alexandru Ioan Cuza nu era genul de om care să-şi ascundă relaţiile.

"Iar eu nu sunt genul de femeie pe care să o ţii în umbră"

Maria Obrenovici, la origine, Maria Cathargi, provenea dintr-o familie boierească de la Iaşi, familie nobilă.

O femeie foarte frumoasă, foarte pe placul şi pe potriva lui Alexandru Ioan Cuza, ambiţioasă, extrovertită, tot aşa un temperament mai vulcanic, mai agresiv.

"Dacă el era un vulcan, eu am fost un taifun. Am reuşit să-l sting. De tot. Era al meu şi ar fi fost doar al meu, dacă nu ar fi avut o soţie atât de încăpăţânată"

Între 1860 şi 1862, Elena Cuza, soţia lui Cuza, a fost într-un exil forţat, la Paris, timp în care Alexandru Ioan Cuza nu s-a sfiit să se afişeze cu Maria Obrenovici. Elena Cuza îi scria scrisori, Cuza nu i-a răspuns.

"Şi apoi ce credeţi? S-a întors! M-a găsit însărcinată. Purtam în pântece copilul soţului ei. Credeam că îl va părăsi de bunăvoie. N-a făcut-o. Peste 3 ani, am mai adus pe lume un copil. Nici atunci n-a plecat. Ba chiar a făcut ceva de neînchipuit"

I-a adoptat pe cei doi băieţi legitimi ai lui Cuza şi s-a ocupat de educaţia lor.

"Ce drăguţ din partea ei. Oricum n-aveam eu timp de scutece. Sunt o doamnă de societate, nu o gospodină, să fac zacuscă şi să croşetez ciorăpei pentru copii. Mai ales acum, când iubitul meu e din ce în ce mai iubit de supuşii săi. A făcut unirea, a dat pământ ţăranilor, a înfiinţat prima universitate. Şi se pregăteşte să se proclame rege. Mulţumită mie, are şi moştenitori"

Maria Obrenovici i-a creat mari probleme lui Cuza. Din cauza faptului că i-a dăruit fii.

"Şi uite cum ajung eu mamă de prinţi, fără să fiu regină. Dincolo de Dunăre, fiul meu Milan va ajunge regele Serbiei. Doar că aici, nu toată lumea îl vrea pe Cuza rege. Dar le este frică să se atingă de el"

Toată lumea ştia că Alexandru Ioan Cuza era proprietarul unei perechi de COLT cu şase focuri, iar conspiratorii erau echipaţi cu pistoale clasice şi se temeau că el o să tragă după ei.

"Şi ar fi tras. Dar era un singur moment în care el era vulnerabil. Cu mine. Ei ştiau asta. Într-o noapte de februarie, au intrat în palat. Eu eram cu iubitul meu în iatac. Soţia lui, într-o altă cameră cu cei doi copii. Au intrat direct cu armele îndreptate spre noi şi prima lor grijă a fost să caute celebrele pistoale"

Pistoalele erau încărcate, pe noptieră. În pat era Maria Obrenovici.

"A semnat actul de abdicare chiar pe spatele meu. Apoi a fost alungat din ţară. Împreună cu soţia şi cu copiii. Eu am rămas aici. Dar iubirea noastră nu s-a terminat"

Se întâlnea periodic cu Alexandru Ioan Cuza, ceea ce o enerva cumplit pe Elena. În acea perioadă a avut şi alte legături faţă de relaţia cu Cuza.

Aşa şi? Poate că am mai avut şi alte legături. Dar inima mi-a rămas la el. Iubitul meu s-a stins departe de ţară, într-un hotel din Germania. Avea 53 de ani. Am mai rezistat trei ani fără el şi am ales să mă duc după el printre umbre. Acum, ne odihnim în Iaşi, oraşul iubirii noastre. Nu suntem împreună. Eu cu familia mea, el cu fiul său şi atât. În sfârşit, soţia lui îl părăsise. Doar moartea a reuşit să-l despartă de el.