Vreau să salvez în România / Vrea să dea o șansă în România
În România, pacienţii dau greu ochii cu el. De teamă sau ruşine. E un doctor care se ocupă de problemele delicate ale bărbaţilor şi care simte pe pielea lui diferenţa dintre România şi Occident
De Redactia Observator la 14.11.2014, 20:35În România, pacienţii dau greu ochii cu el. De teamă sau ruşine. E un doctor care se ocupă de problemele delicate ale bărbaţilor şi care simte pe pielea lui diferenţa dintre România şi Occident
Totuşi, după ce a lucrat în clinici de top in strănătate, Radu Mihalca se încăpăţânează să demonstreze că şi în ţara noastră se poate face medicină la nivel înalt. A ales să salveze în România, pentru că a înţeles că lui i-e simplu să iasă din ţară, dar locul în care s-a născut nu-i va ieşi niciodată din suflet.
Pacienţii care-i calcă pragul vor să uite că au fost acolo. E o glumă pe care-o face Radu. Radu Mihalca.
Medic androlog: o parte din timp şi-o petrece în laborator, dar andrologia nu se învaţă şi nici nu se practică doar la microscop. Priveşte sănătatea. bărbăţiei. Tratează infertilitatea şi alte probleme conexe pe care bărbaţii le privesc cu muuultă jenă. Mai ales în România.
La cei 40 de ani ai săi, Radu Mihalca este un medic optimist, care stăpâneşte un domeniu plin de necunoscute la noi în ţară. În România, andrologia nu e considerată o specialitate în sine. Iar infertilitatea masculină sau disfunţia erectilă sunt, de regulă, băgate sub preş.
În Italiac a ajuns Radu Mihalca, imediat după terminarea liceului german din Bucureşti. A studiat medicina la Universitatea L'Aquila şi recunoaşte că o întâmplare l-a adus în locul în care e acum.
A lucrat apoi la Milano, într-unul dintre cele mai importante centre de reproducere asistată din Milano. În Italia, a avut ocazia să profeseze şi la stat, dar şi în mediul privat. Cu cele cinci limbi străine vorbite perfect, Radu avea totul la picioare.
Din 2010, Radu Mihalca încearcă să schimbe sistemul. Lucrează la spitalul Elias din Bucureşti, în secţia de endocrinologie.
S-a întors acasă de dor. Familia, prietenii şi amintirile cele mai dragi sunt aici.
Acum, Radu Mihalca nu mai are timp de pierdut. Dar nu a renunţat complet la lucrurile care-i fac plăcere.
Când s-a întors, Radu Mihalca n-a găsit lucrurile aşa cum le lăsase.
A căutat părţile bune ale unui sistem bolnav, rămas fără medici să-l îngrijească. Împreună cu alţi specialişti întorşi, vrea să salveze în România. Şi crede în schimbare, chiar dacă e ca o picătură într-un ocean secat de bunăstarea Occidentului.