Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cât a ajuns să coste pâinea după explozia tarifelor la gaze şi energie. Oficialii dau vina pe comercianţi

Pâinea cea de toate zilele are toate condiţiile să devină un lux pentru mulţi români. După explozia tarifelor la gaze şi energie, preţul grâului a atins maxime istorice, iar producătorii spun că aceste lucruri se vor vedea de la 1 aprilie. Asta în condiţiile în care unele produse de panificaţie sunt mai scumpe cu mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

De la 06.02.2022, 19:49
WhatsApp
Vezi și:

Încet, dar sigur, pâinea a acumulat creşteri de preţ tot anul trecut: în total, 30%, iar un kilogram de pâine albă feliată a ajuns să coste 10 lei, în medie. Este abia începutul scumpirilor, avertizează producătorii din industria de panificaţie, presaţi de facturile uriaşe la gaze şi electricitate, dar şi de costul mai mare al carburanţilor. 

Aurel Popescu, președinte ROMPAN: Din aprilie, ori crește prețul la pâine, ori iau măsuri de compensare a energiei și gazului la producător în așa fel încât să avem prețurile din octombrie. 

Este un scenariu ideal, însă fără şanse mari de a fi pus în practică. Ar însemna ca industria de panificaţie să fie favorizată, or întreaga economie suferă de pe urma creşterilor de preţuri la utilităţi. Deocamdată, unii producători vând în pierdere, pentru a nu rămâne fără afacere. În această brutărie artizanală de exemplu, sortimentele de pâine cu maia costă la fel ca acum un an. 

Maria Acristei, fondator Brutăria Maria Ioana: Pentru noi, costurile de producție din vară și până acum s-au majorat cu aproximativ 40 de procente. Asta doar din costurile de materii prime. Principala materie primă pe care o folosim, făina, aproape s-a dublat. 

Pe acelaşi subiect

Aurel Popescu, președinte ROMPAN: În iulie aveam 800 de lei tona de grâu, acum avem 1400 de lei tona de grâu. 

În faţa tabloului scumpirilor, oficialii dau vina pe comercianţi. 

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: Faptul ca pleacă de la poarta fabricii un produs cu un preț și ajunge la magazine cu un preț majorat să știți că nu producătorul de alimente are vreo influență, ci de foarte multe ori cei care comercializează aceste produse. 

"Mănânc mai puțin"

Indiferent de mecanismul creşterilor de preţuri, tot consumatorul este nevoit să le suporte. Aşa că se impun soluţii de criză. 

Reporter: Dumnevoastra cum vă descurcați? Ce părere aveți de acest lucru? 

Femeie: Mănânc mai puțin. 

Reporter: Cum vă v-a afecta la buzunar? 

Bărbat: Fac economie în alte zone. Am alte produse pe care le caut prețul mai mic, dar care îmi convin mie. 

Bărbat: Eu am mașină de făcut pâine acasă. Probabil c-o să fac acasă. 

În faţa avalanşei de creşteri, autorităţile se gândesc să plafoneze preţurile alimentelor de bază. Ar conta, în condiţiile în care România este unul dintre marii con­su­matori de pâine din Uniunea Europeană, cu 90 de kilograme pe cap de locuitor, în medie, pe an. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pret paine plafonare preturi producatori ministrul agriculturii
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024