Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Plafonarea preţurilor la alimente, blocată. Economiștii avertizează că va duce la inflație și raționalizare

Plafonarea preţurilor la alimentele de bază naşte discuţii aprinse în coaliţie. Liderii PSD şi PNL nu reuşesc să se pună de acord cu lista alimentelor. Mai exact, PSD vrea plafonarea pentru opt produse pe o perioadă de maximum șase luni, în timp ce liberalii vor ca măsura să se aplice la toate alimentele. 

de Mădălina Chiţac

la 03.02.2022 , 15:11

"Am avut o discuţie şi cu producătorii, şi cu reprezentanţii hypermarketurilor să venim cu o soluţie uşoară şi accesibilă. Am văzut ce a ieşit că venim la cupoane, cu raționalizări. Nu se pune problema de aşa ceva. (...) Eu unul nu îmi doresc să ne întoarcel la comunism", a declarat Marcel Ciolacu.

"Eu aş spune să fie plafonate toate, nu doar câteva. Alimentele de bază înseamnă ceva pentru dvs. şi altceva pentru mine. De aceea Guvernul trebuie să vină cu soluţia şi să ne spună dacă vrea să plafoneze preţurile. Dacă da, eu spun ca principiu, să le plafoneze pe toate", a declarat Florin Cîţu.

Aşadar putem spune că în acest moment suntem într-un impas în ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la alimente. Există neînțelegeri cu privire la alimentele ale căror prețuri ar urma să foe plafonate. PSD vrea plafonarea prețurilor la alimentele de bază, precum lactate, ulei, zahăr.

Vezi și

De partea cealaltă, PNL își dorește plafonarea prețurilor la toate alimentele.  PSD vrea o plafonare pentru 6 luni. Această metodă s-a aplicat și în alte state. În Ungaria s-au plafonat de la 1 februarie prețurile la 6 alimente de bază: faină, ulei, zahăr, carne de porc, carne de pui, dar și lapte. Economiștii trag un semnal de alarmă și spun că pe termen lung plafonarea va duce la creșterea inflației și la raționalizare.  

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Plafonarea preţurilor la alimente, blocată. Economiștii avertizează că va duce la inflație și raționalizare