Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum arată cea mai mică biblie din lume. Un pastor din Timişoara deţine o colecţie impresionantă, în valoare de 100.000 de euro

Un pastor din Timișoara, pasionat de Sfânta Scriptură, a adunat în ultimii 20 de ani, cea mai mare colecție de biblii din România. Omul are acum peste 1100 de astfel de cărți, unele extrem de valoroase, altele inedite prin formă sau dimensiuni. În colecţia sa se află și cele mai mici din lume: una sub forma unui microfilm, care a călătorit pe lună, detronată recent de o nano biblie, realizată de un grup de IT-işti de la Universitatea din Haifa. 

De la 04.07.2022, 18:11
WhatsApp
Vezi și:

Până în urmă cu caţiva ani a fost cea mai mică biblie din lume, sub formă de microfilm. Ea a fost realizată prin anii 1975 şi fiecare punctuleţ este o pagină. Povestea colecţiei pastorului Ionel Tuţac a început în urmă cu mai bine de 20 de ani. Acum a ajuns să aibă aproape 1200 de exemplare din cartea sfântă. Printre ele sunt și cele mai mici biblii din lume. 

Ionel Tuțac, pastor: Până nu demult, pe acest microfilm, era cea mai mică biblie din lume. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Titlul este deținut de nano biblia de la gâtul meu, o bijuterie realizată în jurul unui cip de siliciu, de specialiști în IT de la Universitatea din haifa. Că să poată fi citită are nevoie de un microscop care mărește de 1000 de ori. Nano biblia este cea mai inedită biblie existența la ora actuală în lume pt că este o creație a univ din Haifa. Proiectul acesta a durat 7 ani de zile. A fost realizată de o echipa de specialiști în it. De fapt este un cip de 4,7 x 4,3 mm cu o grosime de 0,4 mm.  Este un cip de siliciu placat cu aur.

În colecția pastorului timișorean şi-au găsit locul și cărţi vechi, extrem de rare. 

Ionel Tuțac, pastor: Cel mai valoros exemplar este manuscris din perioada 1240 – 1250, sunt 25 de manuscrise de genul acesta in intreaga lume, apoi e valoroasa biblia care a ajuns pe luna pentru că sunt puţine exemplare

Pe acelaşi subiect

La loc de cinste în colecţie este Evanghelia lui Gavriil Calimachi, din 1761 – 1762, pentru că sunt doar două în spațiul românesc. Exemplare deosebite sunt şi Biblia Tir-istului, Biblia Motocilistului sau Biblia Soldatului. 

Ionel Tuțac, pastor: Avem o biblie a soldatului. Erau biblii special făcute pt cei care mergeau pe câmpul de războI. Bine protejată. Bine protejată şi îşi puteau pune biblia respectivă la uniformă. 

Valoarea colecției sale se apropie de 100.000 de euro.

Ionel Tuțac, pastor: Valoarea lor nu este data de partea materială, ci partea sentimentală, de suflet. 

Ionel Tuțac încearcă acum să-și asigure bibliile, dar e un proces greoi pentru că la noi în țară, companiile de asigurări nu au mai avut astfel de solicitări. Visul său este construirea unui Muzeu al Bibliei la Timișoara. 

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

biblie pastor preot timisoara
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025