Furnizorii de energie şi gaze, obligați să informeze clienții despre eliminarea plafonării de la 1 aprilie
Furnizorii de energie şi gaze vor fi obligaţi să-şi informeze clienţii că plafonarea dispare de la 1 aprilie 2025 şi că, în urma acestei măsuri, consumatorii ar urma să plătească preţurile din contract. Tarifele care se vor aplica din aprilie 2025 trebuie comunicate şi, totodată, furnizorii au obligaţia să le arate oamenilor cum pot găsi și compara ofertele din piață şi cum pot trece, dacă doresc, la altă companie de furnizare a energiei sau gazelor naturale.
De Redactia Observator la 20.09.2024, 22:02Dispariţia plafonării din energie vine cu preţuri mai mari. Consumatorii ar urma să plătească, în doar câteva luni, mai bine de un leu pe kWh, dublu faţă de cel mai mic plafon care există în prezent. Pentru a-i ajuta pe cei cu venituri mici sau care folosesc aparate medicale, Ministerul Energiei pregăteşte o schemă de sprijin.
După 31 martie 2025, facturile de energie vor creşte. Dacă acum milioane de clienţi plătesc 68 de bani pe kWh, peste câteva luni costurile acestora ar putea fi duble. O spun experţii şi o confirmă şi autorităţile.
"Piaţa trebuie să revină la mecanisme libere, în care preţul să se regleze de către piaţă. Ne aşteptăm ca preţul energiei să depăşească valoarea de 1 leu kWh, poate 1,5 lei pe kWh", a declarat Corneliu Bodea, președinte la Centrul Român de Energie.
"Nu mă aştept ca după 31 martie 2025 să fie preţuri mai mari decât 1,3 lei pe kWh", a fost de părere Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
- EXCLUSIV: Mecanismul prin care mii de alimente românești se vor ieftini chiar și cu 20%. Măsurile pregătite de...
- Se vor dubla facturile la energie, în doar câteva luni. Schemă de ajutor pentru persoanele cu venituri mici
- Cât costă verificarea obligatorie a centralei termice. Un truc de 80 de lei ne poate scăpa de grija facturilor mari
Unul din cei mai mari furnizori din piaţa de energie, PPC, fosta companie ENEL, are o ofertă de 1,23 lei/kWh
Hidroelectrica, în schimb, vine cu preţuri între 0,77 şi 0,90 lei pe kWh, în funcţie de regiune. Ceilalţi jucători încă nu au anunţat tarifele pe care le vor aplica de la anul.
Ministerul Energiei vrea ca toţi furnizorii să transmită înştiinţări către consumatori, prin care să le spună acestora care sunt preţurile pe care le vor plăti din aprilie 2025, atunci când dispare plafonarea. Şi să-i determine să vină cu oferte mai bune de preţ, pentru că sunt în prezent contracte unde preţurile ajung la 2-3 lei pe kWh.
"Anumite contracte au rămas cu preţuri mai mari, din perioada de criză energetică. Vrem să-i determinăm pe furnizori să-şi actualizeze aceste preţuri", a declarat Sebastian Burduja.
Schema de compensare ar urma să fie prelungită şi în 2025, însă doar pentru consumatorii vulnerabili.
"Acei consumatori care, pe de-o parte, au venituri scăzute, pe de altă parte au cheltuieli mari cu energia astfel încât odată ce-şi plătesc factura la energie ei cad sub pragul de sărăcie, m-aş aştepta să fie susţinuţi, cu un fel de rambursare a cheltuielilor excesive la factură", a spus Corina Murafa, expert în energie.
În plus, ar putea fi luată în calcul şi acordarea unui sprijin pentru familiile numeroase sau pentru cei care utilizează aparate medicale.
Între timp, consumatorii ar trebui să fie atenţi la ofertele primite la energie electrică
"Apar chiar şi aberaţii de preţ în piaţă. De aceea trebuie să fie resposabili. Nu cred că oferte care depăşesc valoarea de un leu şi 1,5 lei kWh sunt serioase", a explicat Corneliu Bodea.
Cum Hidroelectrica ar putea rămâne furnizorul cu cel mai bun preţ şi după ce dispare plafonarea, specialiştii cred că un nou val de clienţi se va îndrepta către această companie. Cel mai mare producător de energie din România a ajuns la aproape 600.000 de clienţi.