Peste 10.000 de bugetari angajaţi în 2023, deşi guvernul a promis că strânge cureaua. Cât au ajuns să ne coste salariile din sistemul public
Reforma aparatului bugetar pare doar o promisiune electorală. Guvernul a promis că va strânge cureaua şi va reduce numărul bugetarilor. Dar, în realitate, anul acesta au fost angajaţi peste 10.000 de bugetari în primele zece luni. Adică mai bine de 1000 de angajaţi în plus în fiecare lună.
De Marius Gîrlaşiu la 04.12.2023, 14:54România are astăzi un aparat bugetar supradimensionat. Aproape 1.290.000 de angajați lucrează în sistemul public, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe. Dintre aceştia, peste 822.000 de persoane lucrează în administraţia centrală, iar restul de 466.000 lucrează în administraţia locală.
În comparație cu luna decembrie a anului trecut, astăzi avem un plus de 10.700 de angajaţi în sectorul bugetar, ceea ce însemană că în fiecare lună din primele 10 luni ale acestui an au fost angajați peste 1000 de bugetari.
Cât ne costă salariile din sistemul public
Asta în contextul în care guvernul condus de Marcel Ciolacu a promis o reformă de amploare a aparatului bugetar și reduceri de posturi la stat. Dar datele Ministerului de Finanțe arată că, în realitate, nu s-a întâmplat așa ceva.
- Angajaţii din Ministerul Muncii intră de luni în grevă generală. Ce nemulțumiri au sindicaliștii
- Guvernul le interzice prin OUG şefilor să mai mărească salariile bugetarilor din proprie iniţiativă
- Când vor creşte, de fapt, salariile românilor. Anunţul ministrului Muncii despre noua lege a salarizării
- Peste un milion de români vor primi salariile în funcţie de performanţă. Domeniile în care se va aplica noua...
În primele 10 luni ale acestui an, cheltuielile de personal cu aparatul bugetar au costat statul român peste 108 miliarde de lei, asta înseamnă 6,8% din PIB. Este vorba despre o creștere de 10,8%, aproape 11%, față de aceeași perioadă de primele 10 luni ale anului trecut.
Reamintim că guvernul a dat termen până la 31 decembrie tuturor ministerelor să vină cu un plan de reorganizare și restructurare. Iar în luna mai a adoptat o așa-numită "ordonanță a austerităţii" care teoretic a înghețat angajările în domeniul public, dar a permis anumite excepții în Sănătate și Educație.