Antena LIVE

Curs valutar

Video

Preţuri ca în Alpi la Sinaia. Cât costă un ski pass de o zi pentru o familie cu un copil

Preţuri ca în Alpi la Sinaia. Schiorii plătesc tarife majorate la instalaţiile de transport pe cablu. Un ski pass de o zi pentru o familie cu un copil costă peste 600 de lei. Comparabil cu Italia şi Austria, ţări care se mândresc cu sute de kilometri de pârtii. Administratorii domeniului schiabil de la Sinaia dau de înţeles că turiştii ar trebui să fie mulţumiţi: scumpirile puteau să fie mult mai mari. 

De la 15.12.2022, 20:48
WhatsApp
Vezi și:

Staţiunile din Alpii Dolomiţi, în nordul Italiei, sunt pline de turişti deja. Ionuţ a venit cu prietenii lui de la de la Bucureşti ca să profite de pârtiile de pe Domeniul schiabil Selva di Val Gardena, întins pe 1.200 de kilometri. Ski pass-ul pentru o zi costă acolo puţin peste echivalentul a 200 de lei de persoană. La fel, închirierea schiurilor.  

Ionuţ, turist român în Italia: E fain tare. Noi dăm aici pe un skipass pe 6 zile undeva la 250 de euro. Schiurile oscilează ca preţ, dar unele mai noi, un model mai nou şi mai performant ajunge undeva la 250 - 260 de euro pentru 6 zile.

Pe trasee nu există timp pierdut sau cozi la instalaţiile pe cablu. Ieri, în doar şapte ore, Cătălin a făcut 21 de urcări. 

Cătălin, turist român în Italia: Poţi schia aici într-o zi, probabil, cât poţi schia într-o săptămână în România. Suntem 5 persoane în apartament cu două dormitoare, e chiar pe pârtie, şi living şi plătim undeva aproximativ 2.000 de euro pe o săptămână.

Pe acelaşi subiect

Iar pe platoul din vârf, turiştii au parte de o experienţă rară. Până la următoarea coborâre, pot fi traşi pe schiuri de cai. 

La noi, la Sinaia, tarifele ski pass au fost mărite înainte să înceapă sezonul de ski

Claudiu Loghin, reporter Observator: 1.210 lei este tariful pe care trebuie să-l plătească doi adulţi şi un copil pentru o sâmbătă şi o duminică plină pe instalaţiile de transport pe cablu din Sinaia. Majorarea este între 25 şi 30% faţă de tarifele anului trecut. 

Administatorii domeniului schiabil de la Sinaia spun că majorarea este o reacţie în lanţ la scumpirile electricităţii şi carburanţilor.

Maria Floricică, director companie administrare: Cu astfel de scumpiri, de aproape 100%, nu ştiu dacă 30% e o scumpire mare. Pe de altă parte, ni se cere dezvoltare, dar ni se cer şi preţuri mici. Este clar că nu putem împăca aceste doleanţe. 

La Sinaia, skipass-ul pentru o zi costă în weekend 230 de lei de persoană, pentru 30 de kilometri de pârtii. În Bansko, Bulgaria, unde sunt 75 de kilometri de pârtii, tichetul este sub 200 de lei. La domeniu schiabil Sölden, din Austria, dublu faţă de cel bulgăresc, ski pass-ul de o zi costă echivalentul a 335 de lei.

Sinaia are cel mai mare domeniu schiabil din ţară.

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

sinaia preturi schi alpi italia turisti
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024