Antena LIVE

Curs valutar

Proiect de OUG: Neplata impozitelor şi contribuţiilor, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. În ce condiţii se aplică doar amenda

Un proiect de lege, prin care se reincrimineză reținerea și neplata contribuțiilor sociale, a fost scos în dezbatere de Ministerul de Finanţe.

De la 16.12.2021, 15:02
WhatsApp
Proiect de OUG: Neplata impozitelor şi contribuţiilor, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. În ce condiţii se aplică doar amenda Shutterstock

Astfel cei care se fac vinovații urmează să facă închisoare de la 1 an la 5 ani sau să primească amendă.

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor”, se arată în document. 

Potrivit proiectului, necesitatea unei astfel de propuneri legislative se canalizează pe aspectul reincriminării faptei constând în reţinerea şi neplata şi incriminarea faptelor de încasare şi neplată ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea impozitelor şi/sau a contribuţiilor cu reţinere la sursă, cu consecinţa unei mai bune colectări a acestor sume la bugetul de stat, în condiţiile în care astfel de pedepse descurajează săvârşirea de noi infracţiuni.

În cazul în care o persoană acoperă integral plata şi prejudiciul este sub 100.000 de euro, se aplică pedeapsa cu amenda. 

Pe acelaşi subiect

Care sunt impozitele şi contribuţiile vizate

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

impozite contributii inchisoare
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024