Search
x
Meniu
Video

Închiderea balconului te poate trimite la închisoare. În ce condiţii se mai poate realiza şi care sunt amenzile

De Cristina Oprea la 03.12.2021, 11:30

Închiderea balconului pentru a mări spaţiul de locuit sau depozitare este o practică la care apelează foarte mulţi români. Atenţie, însă! Ceea ce poate părea o idee bună vă poate aduce sancţiuni usturătoare sau chiar pedeapsa cu închisoarea, dacă lucrarea nu este făcută conform legii.

Reclamă

Cei care se grăbesc să îşi închidă balconul înainte de a obţine autorizaţia de construire de la primărie riscă o amendă de la Primărie cuprinsă între 1.000 şi 100.000 de lei. Amenda creşte exponenţial dacă aceste lucrări sunt făcute la clădiri considerate monument istoric sau din zone protejate. În acest caz, orice modificare adusă imobilelor, fără autorizaţie, este considerată infracţiune şi se poate pedepsi chiar cu închisoarea între 3 luni şi un an.

Reclamă

Totuşi, legea prevede că măsurile nu se pot aplica retroactiv, adică dacă lucrările au fost realizate în urmă cu mai mult de 3 ani de la data constatării. Dacă vreţi să vă închideţi balconul, cel mai bine este să apelaţi la o firmă specializată, un constructor care să dea asigurări că lucrarea nu afectează structura de rezistenţă a imobilului şi căruia, desigur, să-i puteţi cere şi garanţie pentru lucrările executate.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citește și:
Reclamă
Reclamă
Citește și
recomandari pe a1.ro
Jennifer Aniston, la un pas de un accident vestimentar, într-o fustă despicată. Cum au surprins-o paparazzii pe actrița de 52 ani

Top știri
Primii oameni care au venit să cumpere casele de 250 de euro din Bacău: "M-ar interesa, dar arată groaznic"
1
Eveniment • pe 19.01 la 20:35

Primii oameni care au venit să cumpere casele de 250 de euro din Bacău: "M-ar interesa, dar arată groaznic"

Primii oameni care au venit să cumpere casele de 250 de euro din Bacău: "M-ar interesa, dar arată groaznic"
Sergiu a murit, iar Daniela este în comă după ce s-au izbit de copaci cu colacul tras de mașină, la Negrești Oaș. Medic: "Fata este intubată, așteptăm un miracol"
2
Eveniment • ieri la 11:00

Adela, poliţista de 25 de ani care s-a sinucis în gara din Strehaia, era căsătorită cu un poliţist. Soţul său a fost ultima persoană cu care a vorbit
3
Eveniment • pe 19.01 la 12:10

Adela, poliţista de 25 de ani care s-a sinucis în gara din Strehaia, era căsătorită cu un poliţist. Soţul său a fost ultima persoană cu care a vorbit

Adela, poliţista de 25 de ani care s-a sinucis în gara din Strehaia, era căsătorită cu un poliţist. Soţul său a fost ultima persoană cu care a vorbit
Animaţie grafică: Cum s-a petrecut accidentul stupid din Negreşti Oaş, în care un tânăr de 35 de ani şi-a pierdut viaţa, iar prietenele sale au ajuns la spital
4
Eveniment • ieri la 19:02

SRI caută să angajeze generaţia următoare de spioni. Care sunt cerinţele şi ce salarii şi beneficii oferă instituţia
5
Social • pe 19.01 la 19:31

SRI caută să angajeze generaţia următoare de spioni. Care sunt cerinţele şi ce salarii şi beneficii oferă instituţia

SRI caută să angajeze generaţia următoare de spioni. Care sunt cerinţele şi ce salarii şi beneficii oferă instituţia
RECOMANDĂRI
Greva STB continuă după negocieri eșuate între angajați și primarul Capitalei. Nicușor Dan cere PSD să anunțe dacă sprijină o grevă ilegală sau se delimitează de Vasile Petrariu
Politic • la 19:45
Update

Greva STB continuă după negocieri eșuate între angajați și primarul Capitalei. Nicușor Dan cere PSD să anunțe dacă sprijină o grevă ilegală sau se delimitează de Vasile Petrariu

Angajații STB continuă greva după ce și a doua rundă de negocieri a eșuat. Potrivit sindicaliștilor, Nicușor Dan a părăsit...

Greva STB continuă după negocieri eșuate între angajați și primarul Capitalei. Nicușor Dan cere PSD să anunțe dacă sprijină o grevă ilegală sau se delimitează de Vasile Petrariu
Moscova amenință Occidentul cu "cele mai grave consecințe" dacă preocupările sale sunt ignorate
Extern • la 22:23

STUDIU. Imunitatea naturală, dobândită prin trecerea prin boală, este mai puternică împotriva COVID decât cea obţinută prin vaccinare
Sanatate • la 22:03

MApN caută voluntari care la nevoie pot fi trimişi la război. Ce salarii oferă şi care sunt criteriile de recrutare
Social • la 20:12

PARTENERI
Primele declarații ale polițistului care a ucis-o pe Raisa Nicoleta în accident. El a recunoscut în fața anchetatorilor că a împins-o cu piciorul să vadă dacă este vie
spynews.ro

Bărbat mort pe loc, tras de un Mercedes pe zăpadă în colac și dat cu capul de pom
libertatea.ro
Bărbat mort pe loc, tras de un Mercedes pe zăpadă în colac și dat cu capul de pom
Cu câți lei se vinde o monedă de 2 euro din anul 2017
bzi.ro

Horia Moculescu este conectat la un aparat de oxigen. Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a compozitorului

Horoscopul zilei de 22 ianuarie 2022. Săgetătorii sunt plini de energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Breaking news! Irina Tănase, întâlnire pe ascuns cu procurorii DNA, la prima oră! Imagini în exclusivitate
gandul.ro

Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open!
prosport.ro
Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open!
Cazul femeii din Mureș care l-a cărat cu tomberonul pe bărbatul ucis. Cum "au întors" judecătorii condamnarea pe viață
Ziare.com

Marian Godina explica gestul piciorul! Adevărul dur despre polițistul care a cauzat accidentul mortal
redactia.ro
Marian Godina explica gestul piciorul! Adevărul dur despre polițistul care a cauzat accidentul mortal
Laura Zapata și Thalia și-au sărbătorit bunica. De ce este actrița dezamăgită de sora sa mai mică
tvhappy.ro
Laura Zapata și Thalia și-au sărbătorit bunica. De ce este actrița dezamăgită de sora sa mai mică
Abia eliberat din pușcărie, fostul fotbalist din Liga 1 șochează: „Gardienii ne spuneau «colete»” + „Marian Iancu e terminat, abia mai merge”
GSP

Vlad Dobrescu cântă rap cu burta plină! Hip-hop-erul are o afacere cu supă
money.ro
Vlad Dobrescu cântă rap cu burta plină! Hip-hop-erul are o afacere cu supă
Anamaria Prodan, ultimatum pentru Laurenţiu Reghecampf! Ce i-a interzis antrenorului: „Poţi să ai 10 Caciuc şi pe mă-sa şi pe tac-su”
as.ro

„Făceam numai nenorociri!”. Anamaria Prodan, mai sinceră ca niciodată. Dezvăluiri incendiare ale vedetei: „Nu suport singurătatea!”

Doctorii au introdus virusuri în corpul unei femei, pentru a o vindeca. Cum i-a salvat metoda neobișnuită piciorul rănit
UseIT

Superbet
Ai parte de bonusuri-surpriză în jocul cu lumini (p)

Observator de bine
Mihaela Donosa
Observator de bine • la 17:45
Video

Observator de bine, 21 ianuarie 2022. Elton John şi-a reluat turneul de adio, după doi ani de pauză

Observator de bine, 21 ianuarie 2022, prezentat de Mihaela Donosa.

Observator de bine, 21 ianuarie 2022. Elton John şi-a reluat turneul de adio, după doi ani de pauză
Ioana Scărlătescu
Observator de bine • ieri la 18:20
Video

Observator de bine, 20 ianuarie 2022. Povestea şoferului care oferă curse gratuite copiillor cu dizabilităţi

Observator de bine, 20 ianuarie 2022. Povestea şoferului care oferă curse gratuite copiillor cu dizabilităţi
Ioana Scărlătescu
Observator de bine • pe 19.01 la 18:27
Video

Observator de bine, 19 ianuarie 2022. Anamaria Vartolomei a primit premiul pentru cea mai bună actriţă la Gala Premiilor Lumiere