S-a inaugurat un nou ciot de 13 kilometri din Autostrada de Centură a Capitalei. Când va fi conectată cu Autostrada Soarelui
Ne bucurăm de fiecare kilometru deschis pe Autostrada de Centură a Capitalei. Noul tronosn pe care putem circula are 13 kilometri şi rezolvă o parte din traficul de coşmar din sudul Bucureştiului. Din vară, A0 ar putea fi conectată direct cu drumul spre mare, dar mai e mult până când vom avea întreg oraşul înconjurat de autostradă.
De Mădălina Chiţac la 15.04.2024, 20:53La ora 14 s-a deschis traficul pe noul tronson din Autostrada A0. După şase luni de întârziere. 6.3 kilometri din cei deschişi azi erau gata încă din decembrie, dar n-au putut fi folosiţi pentru că nu exista o ieşire. Acum se alipesc alţi 7 kilometri.
- Mădălina Chiţac, reporter Observator: Prima inaugurare de autostradă din acest an vine cu doar 13 kilometri deschişi circulaţiei, pe autostrada A0. Vorbim despre tronsonul dintr DN4 şi DN5. Dar odată inauguraţi cei 13 kilometri, se va putea circula pe aproximativ 23 de kilometri de pe A0, astfel că şoferii vor avea legătura neîntreruptă între trei mari drumuri naţionale: DN6, DN5 şi DN4.
- Ionuţ Ciurea, director Asociaţia Pro Infrastructura: Aceşti kilometri o să fie folosiţi în principal de cei aflaţi în tranzit între A1 şi A2, deci cei care nu au treabă cu Bucureştiul şi nu mai aglomerează centura actuală, centura veche. /// <01,20> oamenii care stau într-o parte, să spunem în sud-vest sau în sud şi vor să ajungă ori spre mare, ori înspre Piteşti.
În câteva luni, la sfârşitul verii, Autostrada A0 va fi conectată cu drumul spre mare
- Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Promisiunea antreprenorului este că în această vară. Și suntem prezenţi permanent în şantier. Şi eu, şi CNAIR.
- Încep lucrările la prima autostradă ce va tăia Carpații Meridionali. Șoferii vor scăpa de coșmarul de pe...
- Autostrada Transilvania bate pasul pe loc, după o alunecare de teren. Tronsonul dintre Cluj-Napoca și Oradea riscă...
- Drum nou şi o parcare cu 80 de locuri. Şoseaua ar trebui să decongestioneze traficul TIR-urilor cu cereale din...
Abia în 2026 ar putea fi gata întreaga autostradă de centură A0, adică 102 de kilometri. Până acum se poate circula pe 33.
Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Avem cele două loturi pentru care au început lucrările de execuţie, pe zona lotului 3, pe zona de nord. Iar pe lotul 1 continuă descărcarea arheologică şi în paralel se desfăşoară activitatea de proiectare tehnică. Iar în această vară încep lucrările şi acolo.
Aşa că până atunci şoferii stau la cozi pe vechea centură care preia zilnic zeci mii de şoferi. Bucureștiul e, de altfel, singura capitală din Uniunea Europeană care nu are încă o autostradă de centură.
- Ionuţ Ciurea, director Asociaţia Pro Infrastructura: Cele mai multe probleme sunt la stat. Undeva la 80% din probleme sunt generate de stat.
De astăzi, am trecut de pragul de 1.100 de kilometri de autostradă şi drumuri express.