Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Încep lucrările la prima autostradă ce va tăia Carpații Meridionali. Șoferii vor scăpa de coșmarul de pe Valea Oltului

Încep lucrările la prima autostradă ce va tăia munţii. La finalul acestora şoferii vor scăpa de coşmarul de pe Valea Oltului. Pe constructori îi aşteaptă însă o misiune grea. Păduri întregi urmează să fie defrişate, iar lucrările vor fi făcute în zone greu accesibile.

de Alex Prunean

la 12.04.2024 , 19:43

Noutatea e faptul că s-a emis autorizați de construcție pentru această secțiune dintre Boița și Cornetu, iar constructorul turc, câștigător al licitației, poate începe efectiv lucrările în teren. Oricum s-a lucrat deja la pregătirea terenului, la defrișări, pentru că numai aici în Județul Sibiu au fost scoși din fondul forestier 25.000 de copaci, având în vedere că autostrada trece prin sălbăticie.

Tronsonul lung de 31 km va străpunge Carpații Meridionali de la nord la sud prin cele 7 tuneluri ce vor însuma peste 5 kilometri lungime, cel mai lung fiind de peste un kilometru și jumătate. Șoseaua va ajunge până la o altitudine de 850 metri, prin locuri greu accesibile astăzi, dar totul începe cu un viaduct de 700 de metri ce va pleca de aici din apropiere de Boița. Este cel mai dificil lot de până acum de la noi din țară, dar și printre cele mai așteptate, pentru că va scapa șoferii de coșmarul de pe Valea Oltului. 

Un nou lot de autostradă. 65.000 de mașini zilnic pe Valea Oltului, cu o viteză medie de doar 35 de kilometri pe oră

Vezi și

În medie, 65.000 mașini circulă zilnic pe DN7, drumul care leagă sudul țării de Transilvania. E una din cele mai importante rute de tranzit din România, dar blocajele sunt la ordinea zilei, iar un studiu de trafic al Ministerului Transporturilor arată că viteză medie de circulație pe această ruta e de doar 35 de kilometri pe oră. În 2028 este termenul de finalizare pentru acest lot.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Încep lucrările la prima autostradă ce va tăia Carpații Meridionali. Șoferii vor scăpa de coșmarul de pe Valea Oltului