Se scumpesc şi micile plăceri. O ieşire în oraş va deveni o gaură în buget: cresc preţurile la cafea, berea sau sucurile
Se scumpesc şi micile plăceri. Cafeaua costă din ce în ce mai mult, iar o ceaşcă la restaurant sau un pahar pe fugă de la colţul străzii ar putea deveni un lux în curând. Şi apa, şi sucurile au preţul simţitor mai mare, astfel că o ieşire în oraş va deveni o gaură în buget.
De Clara Mihociu la 09.04.2022, 07:13Teofil Bozbiciu este proprietarul unui lanţ de cafenele în Iaşi. Tânărul antreprenor se luptă să acopere scumpirile din ultimele trei luni, dar pare că stinge un incendiu cu un pistol cu apă. De luna viitoare, va fi nevoit să modifice şi el preţurile, ca să nu iasă în pierdere. "Urmează şi partea de lapte să se scumpească. Zahărul s-a scumpit. Am reuşit să ţinem sub control partea de preţuri, dar scăzând partea de profitablitate. Într-o lună vom mări şi noi. Nu avem de ales", a declarat Teofil, administratorul unei cafenele din Iași.
Şi apa sau sucurile se vor scumpi simţitor. Cu 10-20%
Cea mai comandată cafea la acest moment în cafenele este cafeaua cu lapte. Costă 10 lei. Însă, din cauza scumpirilor, în cel mult o lună vom ajunge să plătim pe ea, fie că o consumăm aici, fie că o luăm la pachet, cel puţin 12 lei. Şi veştile proaste se tot adună. "Totul pleacă de la motorină, de la benzină. de la transport, criza materialelor, la lapte e problemă pe partea de ambalaje, de carton", a declarat Teofil, administratorul unei cafenele din Iași.
- Toate veniturile românilor ar putea fi majorate. Scenariile de pe masa coaliţiei, după ce rata inflaţiei a ajuns...
- 300 de lei în plus în buzunarele românilor. Măsura discutată de guvern după ce puterea de cumpărare s-a...
- Frumuseţea şi curăţenia costă mai mult. Produsele de igienă, următoarele pe lista scumpirilor
Acest antreprenor, în schimb, a calculat deja cât o să-l coste să ţină afacerea pe linia de plutire. "Cafeaua este 7 lei, o s-o facem 8 lei. Berea este 9 lei o s-o facem 10. Cam un leu la fiecare produs. La un grup mare, de 10-20 de persoane, deja e exagerat. Nu cred că lumea o să-şi permită aşa mult să iasă", a declarat Iulian Ghițescu. Pauza de cafea sau berea cu prietenii în oraş vor deveni un lux.
Citește și:Dar şi apa sau sucurile se vor scumpi simţitor. Cu 10-20 de procente. În funcţie de sortiment şi producător. Mulţi dintre antreprenori speră ca o dată cu venirea căldurii şi eliminarea restircţiilor se vor redresa şi nu vor fi nevoiţi să-şi închidă prăvăliile ori să dea afară din personal.