Antena LIVE

Curs valutar

Video

Specialiştii explică de ce nu trebuie să cumpărăm roşii care au forma ascuţită

Este sezonul salatelor. Sunt pline pieţele de trufandale, însă nu şi de cumpărători. După scandalul legumelor crescute artificial cu substanţe interzise în România, mulţi se tem că roşiile, castraveţii sau ridichile nu sunt tocmai sănătoase. Există însă câteva trucuri simple prin care putem deosebi fructele şi legumele bio de cele tratate chimical. 

De la 25.05.2023, 16:03
WhatsApp
Vezi și:

Tot mai mulţi români sunt reticenţi în privinţa legumelor de sezon. Pentru că nu ştiu exact locul lor de provenienţă şi nici modul în care au fost crescute, oamenii preferă să ocolească tarabele pline cu trufandale. La finalul zilei, comercianţii român cu tot mai multă marfă nevândută. 

Românii au tendinţa să creadă că legumele aduse din import au o cantitate mai mare de pesticide. Unele roşii, spre exemplu, au fost aduse din Italia şi costă 6 lei pentru un kilogram. În acelaşi timp însă, deja găsim în pieţe roşii româneşti. Acestea costă, însă, 15 lei pe kilogram. Iar când vine vorba de un raport calitate-preţ, comercianţii ne spun să le cumpărăm pe cele aduse din Grecia şi care costă 8 lei kilogramul.

Evitaţi roşiile ascuţite

Să le scoatem din meniu nu este o soluţie, spun medicii. Fructele şi legumele proaspete nu trebuie să lipsească din alimentaţie. Există, însă, câteva lucruri la care oamenii pot fi atenţi atunci când le cumpără. Trebuie evitate tomatele, pe cât posibil, care sunt ascuţite, pentru că asta înseamnă că la obţinerea lor s-au utilizat hormoni chimici de sinteză.

Profesor Universitar doctor Vasile Stoleru, rector USV Iaşi, profesor horticultură: "În cantităţi foarte mari pot provoca iritaţii ale esofagului, prin ingerare, poate şi probleme la stomac, dar în acelaşi timp, foarte multe dintre ele sunt responsabile şi pentru boli de natură neurodegenerativă, mai ales cele care conţin, în special, metale grele."

Valul de îndoieli a crescut în ultima lună, de când autorităţile au depistat, la Buzău, trei legumicultori care creşteau legume artificial, cu substanţe interzise în România. Analizele au arătat că roșiile pot fi consumate, dar castraveții trebuie retrași de la vânzare, pentru că ar fi toxici. Încă nu se ştie câte kilograme de astfel de castraveţi au ajuns pe piaţă. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

legume pesticide rosii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024