Antena LIVE

Curs valutar

Staţiunile preferate de români pentru petrecerea de Revelion, datorită preţurilor mici. Poiana Braşov şi Valea Prahovei au fost detronate

Poiana Braşov şi Valea Prahovei nu mai sunt în topul preferinţelor turiştilor când vine vorba de petrecerea Revelionului. Dacă în alţi ani nu se mai găseau camere libere la mijlocul lunii decembrie, acum se mai pot face încă rezervări. În schimb, sunt pline hotelurile şi pensiunile din Bucovina, dar şi din staţiuni precum Băile Felix. 

De la 27.12.2023, 19:56
WhatsApp
Vezi și:

Vatra Dornei şi Băile Felix sunt două dintre destinaţiile vânate de turişti pentru vacanţa dintre ani. Aici, în majoritatea unităţilor de cazare, gradul de ocupare este aproape de 100%.

Pentru o cameră în Bucovina, bugetul alocat unui concediu de trei nopţi, pentru două persoane, porneşte de la 1.700 de lei, la o pensiune de trei stele. Cu doar o sută de lei în plus poate fi rezervată o dublă, dar la un hotel de patru stele.

În staţiunea din Bihor cu ape termale, recunoscute pentru efectele benefice asupra corpului, preţurile la cazare sunt şi mai mici. cifre 2 Un cuplu achită 600 de lei pentru cea mai ieftină cameră la pensiune. Suma ajunge la 1.400 de lei pentru aceeaşi rezervare la un hotel.

În staţiunile căutate pentru schi, cererea de Revelion a scăzut faţă de alţi ani. La fel şi preţurile.Cu toate acestea, sunt mai multe camere libere pentru închiriat.

Poiana Braşov rămâne cea mai scumpă. Trei nopţi la o pensiune de trei stele costă 2.000 de lei pentru un cuplu. La una de patru stele, tariful e cu 200 de lei mai mare. La hoteluri, acelaşi concediu costă 3.100 de lei pentru 2 persoane.

În Sinaia, oferta la pensiunile de lux e de 2.200 de lei, pe când la trei stele costă cu 1000 de lei mai puţin. La hotel, camerele variază între 1.600 şi 2.500 de lei pentru trei nopţi. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

poiana brasov valea prahovei
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025