Unele produse lactate din supermarketuri ar conţine ingrediente nereglementate încă, susţin specialiştii. Ministrul Agriculturii cere controale la sânge
Se apropie sărbătorile de iarnă, aşa că ar fi bine să ne uităm atent la ce cumpărăm. Iar dacă e vorba de lactate, tragem un semnal de alarmă: multe produse despre care am crede că sunt autentice nu conţin în totalitate lapte, ci tot felul de înlocuitori ai acestuia. Şi n-o spunem doar noi, ci şi ministrul Agriculturii care a cerut controale în acest sens. Autorităţile ne sfătuiesc să cumpărăm de la producătorii autorizaţi, numai că preţurile sunt semnificativ mai mari.
De Redactia Observator la 18.12.2023, 11:16Dumitru Beschiu e producător de lactate. Le aduce din zona Sibiului şi le vinde în pieţele din Capitală. În supermarket n-a avut până acum şanse să intre.
Dumitru Beschiu, producător: Brânzeturile şi tot ce se vede sunt făcute de noi. Am vrut să încercăm o dată, dar ne-au cerut foarte mult pe chirii. 7-8-10.000 de euro pe un spaţiu şi nu ne permitem să dăm atâţia bani.
Şi cum micii producători ajung cu greu în marile lanţuri de magazine, rafturile sunt acaparate de importuri. Cele de lapte s-au dublat în ultimii cinci ani. Însă problema e că, de multe ori, lactatele aduse din afară nu conţin doar lapte.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Sunt ''n" exemple, atât lapte de băut, cât şi smântână care nu sunt făcute din lapte. Am solicitat instituţiilor abilitate, cum este ANSVSA-ul şi ANPC-ul, îi rog să verifice aceste produse.
- Orașele din România cu cele mai mici prețuri la legume și fructe. Un drum la piaţă nu goleşte portofelul
- Lista alimentelor care ar putea avea preţul plafonat până la finalul anului. Legea urmează să fie votată de...
- Produsele lactate româneşti ar putea rămâne un vis. Importăm masiv din afară, în timp ce fermierii de la noi...
Lactatele care conţin doar lapte, mai scumpe faţă de cele făcute cu grăsimi sintetice
Am verificat şi noi câteva produse din supermarket, despre care am crede că sunt făcute doar din lapte, cum ar fi iaurt, lapte sau smântână cu 30% grăsime.
Fabius Antal, expert nutriţie: Au un nou tip de grăsime, este o combinaţie între o grăsime sintetică şi animală şi nu e reglementată încă. Scrie foarte frumos pe etichetă smântână pasteurizată - culturi lactice selecţionate. Sună aşa bine această expresie.
Fabius Antal, expert nutriţie: Ne spune că este omogenizat şi pasteurizat la temperatură înaltă. Sunt şanse să ne cauzeze un pic de inflamaţie la nivel de intestin. Dar este un pic mai ieftin produsul.
Lactatele care conţin doar lapte sunt însă mai scumpe faţă de cele făcute cu grăsimi sintetice sau înlocuitori ai laptelui. Spre exemplu, în cazul unei cutii de lapte, diferenţa ar fi de 7 lei pe litru, iar la smântănă de 12 lei.
Client: Nu e normal. Din moment ce avem lapte, ţăranii noştri cică aruncă laptele pe câmp sau îl vând foarte ieftin.
Observator a derulat în toamă campania "Ce ne puneţi în mâncare". Am dus atunci la laborator mai multe probe şi am descoperit că aşa-numitele produse "tradiţionale" erau, de fapt, preparate la nivel industrial.