Cannes 2024. România, din nou în prim plan la cel mai important festival de film, cu două pelicule: "E o mândrie națională"
Veste mare în lumea filmului. Avem două pelicule româneşti prezente la Festivalul de la Cannes! Mai exact - lungmetrajul "Trei kilometri până la capătul lumii", regizat de Emanuel Pârvu şi documentarul "Nasty", regizat de Tudor Giurgiu. 22 de lungmetraje vor concura la celebrul festival, care are loc luna viitoare pe Riviera Franceză.
De Redactia Observator la 23.04.2024, 20:57Filmul "Trei kilometri până la capătul lumii", regizat de Emanuel Pârvu, aduce România din nou în prim plan la cel mai important festival de film din lume, la Cannes. Pelicula prezintă povestea unui adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării.
Emanuel Pârvu, regizor: Este vorba despre o iubire necondiționată pe care un băiat din Delta Dunării nu o primește, așa cum ar trebui să o primească de la părinții lui.
Pelicula va avea premiera mondială în competiţia oficială de pe Riviera Franceză. O primă perfomanţă pentru regizorul aflat la al treilea lungmetraj din carieră.
Emanuel Pârvu, regizor: E o chestie mai mult decât onorantă, acolo sunt niște nume în competiția oficială de la Cannes. E o mândrie națională faptul că în continuare cinematografia românească are performanţe.
- Cannes 2024. Filmul Nasty, care prezintă povestea lui Ilie Năstase, va ajunge pe marile ecrane ale festivalului de...
- Cannes 2024. "Trei kilometri până la capătul lumii" şi "Nasty", cele două filme româneşti adăugate în...
- "Nasty", filmul care îl prezintă pe primul lider mondial din istoria tenisului. La documentarul despre Ilie...
Spectacol va face şi Nasty la Cannes
Spectacol va face şi Nasty la Cannes! Filmul va fi prezentat la secţiunea Proiecţii Speciale. Veste pe care toată echipa a aşteptat-o cu sufletul la gură.
Tudor Giurgiu, regizor: Noi am trimis filmul la Cannes în selecţie, sigur suntem noi şi încă 1000 şi ceva de cineaşti din toată lumea care speră să arate filmul la Cannes. Festivalul de la Cannes e probabil locul cel mai bun în care se adună toată lumea e o ocazie extraordinară.
Ilie Năstase: Cei care m-au văzut...ei să...eu nu ştiu ce înseamnă. Eu ştiu că mi-am făcut treaba mea, melodia care este în film, melodia lui Sinatra, I did it my way, adică am făcut cum am vrut eu. Şi sunt foarte mulţumit de cum a ieşit. Mai mult de numărul 1 nu puteam să fiu.
Mărturisiri picante ale femeilor care l-au iubit pe Ilie Năstase
În film se regăsesc unele dintre cele mai savuroase momente trăite de Ilie Năstase pe teren, dar şi mărturisiri picante ale femeilor care l-au iubit cândva.
Ilie Năstase: Sunt lucruri pe care azi nu mai poţi să le faci. Ce făceam eu atunci pe teren.
A 77-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes va avea loc între 14 şi 25 mai pe Riviera Franceză.