Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cannes 2024. Filmul Nasty, care prezintă povestea lui Ilie Năstase, va ajunge pe marile ecrane ale festivalului de film de pe Riviera Franceză

Nasty ajunge la Cannes! Documentarul care prezintă povestea lui Ilie Năstase, primul lider mondial din istoria tenisului, a fost adăugat în selecţia oficială a Festivalul de Film de anul acesta. Filmul, la care au lucrat trei regizori timp de patru ani, aduce în premieră, mărturii savuroase de la nume mari din lumea sportului, precum Rafael Nadal sau Jimmy Connors.

de Redactia Observator

la 23.04.2024 , 09:12

Spectacol va fi şi la Cannes! Filmul Nasty va ajunge pe marile ecrane ale Festivalului de Film de anul acesta, unde va avea parte de o proiecţie aparte. Regizat de Tudor Giurgiu, filmul va fi prezentat în cadrul secţiunii Proiecţii Speciale.

Ilie Năstase: Eu ştiu că mi-am făcut treaba mea, melodia care este în film, melodia lui Sinatra, I did it my way, adică am făcut cum am vrut eu. Şi sunt foarte mulţumit de cum a ieşit. Mai mult de numărul 1 nu puteam să fiu.

În film, se regăsesc unele dintre cele mai savuorase momente trăite de Năstase pe teren, dar şi mărturisiri picante ale femeilor care l-au iubit cândva pe cel care a revoluţionat tenisul. "Avea nenumărate femei. Frumuseţi de podium, de toate. Năstase era în vârful listei la aşa ceva".

Vezi și

Ilie Năstase: Sunt lucruri pe care azi nu mai poţi să le faci. Ce făceam eu atunci pe teren. Sunt nişte regulamente foarte stricte şi nu o să mai facă nici de acum nimeni. Eu dădeam şi cu racheta în cap la arbitru.

Pe acelaşi subiect

"Nasty", pe ecranul festivalului de la Cannes

Adulat şi iubit în toată lumea, Năstase a trăit o viaţă de star, cu prieteni faimoşi, de la Jean Paul Belmondo la prinţul Albert de Monaco. Din galeria admiratorilor nu lipsesc cei mai puternici oameni ai lumii.

Nadia Comăneci: Bineînţeles că este legenda României, a făcut enorm pentru tenis, dar îl iubim pentru că are o inimă mare şi este un om foarte foarte bun.

Ilie Năstase, un etalon în lumea tenisului masculin, a fost primul nr. 1 din istoria tenisului între 23 august 1973 și 2 iunie 1974 - deţine în palmares peste 1.400 de victorii şi 111 trofee, dintre care 5 de Grand Slam.

Gheorghe Hagi: În afară de jucat tenis, avea şi o tehnică foarte bună. Atât cu mingea, cât şi cu mintea.

"Nasty" este singura producţie românească de anul acesta, prezentată în secţiunea Proiecţii Speciale a importantului eveniment cinematografic. Însă, România se mai poate lăuda cu încă o producţie cinematografică ce va rula la Cannes. Filmul "Trei kilometri până la capătul lumii", regizat de Emanuel Pârvu, este şi el inclus la categoria Concurs.

22 de filme vor concura anul acesta pentru a câştiga mult râvnitul trofeu Palme d'Or. Anul trecut, premiul a fost obţinut de lungmetrajul "Anatomie d'une chute". A 77-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes va avea loc între 14 şi 25 mai pe Riviera Franceză.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Entertainment » Cannes 2024. Filmul Nasty, care prezintă povestea lui Ilie Năstase, va ajunge pe marile ecrane ale festivalului de film de pe Riviera Franceză