Antena LIVE
Video

iMapp Bucharest a adus laolaltă peste 30.000 de spectatori. Premiul cel mare a fost câştigat de un artist german

Piaţa Constituţiei s-a transformat, seara trecută, într-un furnicar. Zeci de mii de spectatori au luat parte la cel mai important concurs de proiecţii 3D din România. Premiul cel mare a fost câştigat de un artist german. Un concert al trupei Subcarpaţi a încins atmosfera înainte de startul competiţiei. Accesul s-a făcut cu dovada vaccinării sau cu un test negativ.

De la 19.09.2021, 20:56

Peste 30.000 de persoane au participat, seara trecută, la cea de-a şaptea ediţie a evenimentului iMapp Bucharest. Artişti din întreaga lume au luat parte la concursul de proiecţii 3D. Show-ul a fost deschis de un concert al trupei Subcarpaţi. 

"Sunt fan al formaţiei Subcarpaţi şi am vrut să văd şi proiecţiile.''

''Ai vreo proiecţie preferată din seara asta?

Din Germania. Chiar mi-a plăcut. A fost interesantă partea cu dansul mâinilor.''

Pe acelaşi subiect

Ediţia de anul acesta a fost câştigată de un artist din Germania

Concursul organizat de Primăria Capitalei a fost câştigat de un artist din Germania. Jonas Denzel a câştigat, de-a lungul timpului, numeroase premii în concursurile internaţionale.

Jonas Denzel, câştigător concurs: Suntem foarte fericiţi să fim aici, în Bucureşti. Suntem foarte fericiţi şi câştigarea acestui premiu înseamnă foarte mult pentru noi.

Toţi cei ce au luat parte la eveniment au fost nevoiţi să facă dovada că sunt vaccinaţi, că au trecut recent prin boală sau că au un test negativ. S-au făcut şi teste rapide pe loc. Spectacolul i-a făcut, însă, pe oameni, să uite repede de cozile formate la intrare.

Cristina Lixandru, organizator: Ne-am bucurat de o seară electrizantă la intersecţia dintre tehnologie şi muzică.

Şase proiecţii au putut fi vizionate, în total, pe faţada Palatului Parlamentului. 

Ți-a plăcut acest articol?

concert piata constitutiei proiectii
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024