Antena Meniu Search
x

Video Top 10 cele mai frumoase femei. Revista People a desemnat-o pe Emily Blunt regina frumuseţii

Emily Blunt este cea mai frumoasă femeie a anului, potrivit topului alcătuit de revista People. Actriţa britanică este într-o companie de cinci stele, alături de alte staruri de la Hollywood, cântăreţe şi sportive. Printre ele, Ariana Grande, Julianne Moore şi Kristen Stewart. 

de Redactia Observator

la 02.05.2024, 20:41

Vezi și

Emily Blunt este una dintre actriţele cele mai în vogă de la Hollywood. După ce a jucat în filmul anului 2023, Oppenheimer, acum are rolul principal într-o comedie romantică alături de Ryan Gosling. Frumuseţea şi eleganţa ei au dus-o pe primul loc în Topul People al femeilor frumoase pe anul 2024. Asta deşi ea recunoaşte că nu se vede aşa: "Mă simt frumoasă după ce petrec trei ore la machiaj şi coafor. Ador oamenii care spun că se simt aşa atunci când se trezesc. Eu nu mă simt frumoasă când mă trezesc"

Cele mai frumoase vedete

Următoarele în top sunt Emma Stone, care tocmai a câştigat premiul Oscar pentru prestaţia ei din Poor Things, şi cântăreţa Ariana Grande. 

Clasamentul People include şi alt tip de frumuseţe feminină, cea trecută de prima tinereţe. Actriţele Julianne Moore şi Jodie Foster, ambele peste 60 de ani, ocupă locurile patru şi cinci în Topul Frumoaselor de anul acesta. "A fost ceva minunat când am împlinit 60 de ani. Am putut renunţa la "bagaje", nu am mai concurat cu versiunea mea mai tânără. Era o presiune mare pe mine să fac asta", spune Jodie Foster. 

Top 10 include alte nume celebre precum Lindsay Lohan şi Kristen Stewart, vedeta din seria de filme Amurg. Până la poziţia 20, mai sunt însă femei de succes şi din alte domenii, precum Caitlin Clark, baschetbalista fenomen din campionatul universitar al Statelor Unite. 

Realizatorii topului spun că, deşi frumuseţea vine în diferite forme, toate femeile menţionate au ceva în comun - reuşesc să fie surse de inspiraţie şi modele pentru toate generaţiile. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Observator » Entertainment » Top 10 cele mai frumoase femei. Revista People a desemnat-o pe Emily Blunt regina frumuseţii