Accident înfiorător cu doi șoferi morți, pe A1 București-Pitești. Mașinile lor au fost strivite între două TIR-uri
Imagini înfiorătoare pe autostrada A1 București-Pitești, în urma unui accident cumplit. Doi șoferi au murit după ce mașinile lor au fost strivite între două TIR-uri, în dreptul localității Ciorogârla. Nenorocirea s-a produs la kilometrul 17, pe sensul de mers către Capitală.
De Veronica Micu la 21.03.2022, 11:18Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe A1 București-Pitești, la kilometrul 17, în dreptul localității Ciorogârla. În coliziune au fost implicate două autoturisme și două TIR-uri.
Din nefericire, impactul a fost fatal pentru șoferii celor două autoturisme. Echipele de prim-ajutor care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a-i salva. Aveau 27 și 30 de ani.
Ce spune ISU Giurgiu
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi ISU Bucureşti Ilfov cu două echipaje de descarcerare, două autospeciale de stingere, cinci ambulanţe SMURD şi elicopterul SMURD.
- "Fii atent unde a aruncat-o. Direct în plin i-a luat!". Soţ şi soţie ce se țineau de mână, spulberaţi pe...
- "Mai mişcă, sărăcuţa!" Doi oameni, spulberaţi pe o trecere de pietoni din Târgu Jiu. Victima decedată a fost...
- Un TIR care transporta ajutoare pentru refugiaţii ucraineni s-a răsturnat pe un drum din Iaşi. Un al doilea s-a...
"Cele două autoturisme au fost prinse între ansamblurile auto.
Din primele informații, sunt două persoane încarcerate, inconștiente. Este vorba despre conducătorii auto. Pompierii acționează pentru descarcerarea acestora și decopertează mașinile pentru a vedea dacă mai sunt și alte persoane implicate. Intervenția este foarte dificilă, deoarece autoturismele au fost strivite", a transmis ISU Giurgiu.
Poliția continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Bogdan Dinu -