"Am ajuns. Copilul e bine!" El este Florin, eroul unei familii din Cluj. Cum a salvat dispecerul ISU viaţa unui bebeluş înecat cu picături de colici
Un dispecer ISU este eroul unei familii din Cluj, după ce a salvat un bebeluş de numai trei luni. Nou-născutul s-a înecat cu picături de colici, administrate după ce a băut lapte, iar părinţii au sunat la 112. Bărbatul a reuşit să explice pas cu pas, la telefon, manevrele care i-au salvat copilului viaţa. Întreaga poveste a fost împărtăşită pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi a strâns deja sute de like-uri.
De Alex Prunean la 07.02.2024, 14:45Totul a început cu un apel disperat la 112, prin care mătuşa unui baietel de 3 luni a anunţat că nepotul ei nu mai respiră. Alături de ea era şi tatăl, care şi-a dat seama că cel mic s-a înecat cu lapte, pentru că tocmai ce mâncase.
Bebeluş înecat cu picături de colici, salvat de un dispecer ISU Cluj în urma unui apel la 112
Din dispecerat, la apel a răspuns Florin, tată şi el, care, atunci când a auzit cele povestite de familie şi-a dat seama imediat că bebeluşul are nevoie urgentă de ajutor. A trimis o ambulanţă, dar fiind într-o zonă rurală, dura minute bune până când echipajul ar fi ajuns la adresă. Pentru că în cazurile de înec cu alimente fiecare secundă contează, dispecerul i-a explicat tatălui toate manevrele care trebuie făcute pentru a-şi ajuta fiul.
Nu au avut efect din prima, dar, în cele din urmă, copilul a început să plângă, semn că micuţul respira din nou. Între timp, în locuinţa familiei respective a ajuns şi ambulanţa, care l-a preluat pe cel mic şi l-a transportat la spital. Din fericire, acesta este bine şi în afara pericolului. Cei de la ISU spun că nu este pentru prima dată când dispecerul explică manevrele de prim-ajutor prin telefon, de-a lungul anilor reuşind să salveze în acest mod şi alte vieţi.
- Povestea celui mai mic bebeluş din România, externat după 95 de zile în incubator. Antonia cântărea doar 390 de...
- Mister în cazul bebeluşului care a murit la câteva ore după naştere. O probă importantă a dispărut
- O mamă din Vrancea şi-a văzut fetiţa doar câteva secunde, după ce a născut; a doua zi, medicii i-au spus că...
Redăm mai jos, integral, postarea făcută pe Facebook de ISU Cluj:
"Cazurile cele mai dificile pentru noi sunt cele în care copiii au nevoie de ajutor. Deși e vital să ne păstrăm calmul și să acționăm conform protocoalelor, involuntar, un gând tot merge spre acasă. Mai ales dacă avem, la rândul nostru, familie.
Florin este tatăl unui băiețel de cinci luni, lucrează în dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj, iar intervenția primită în această dimineață îi va rămâne întotdeauna în suflet.
Printr-un apel la numărul 112 s-a anunțat faptul că un bebeluș de 3 luni este inconștient. Florin a preluat cazul, încercând, în primă instanță, să o liniștească pe mătușa copilului, dar și să obțină informațiile necesare gestionării situației critice.
- Respiră copilul?
- Da, însă foarte greu!
- Știți să aibă probleme de sănătate?
- Nu, dar tocmai ce a băut lapte și i-am dat câteva picături pentru colici. Probabil că s-a înecat!
- În regulă, vă rog să mă ascultați cu atenție până când vine ambulanța!
Starea copilului s-a agravat, așa că Florin și-a dat seama că fiecare secundă contează. I-a spus femeii să îl pună pe bebeluș pe brațul tatălui și a cerut să vorbească cu el. În paralel, echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean era deja pe drum spre Tritenii de Jos.
- Vă rog să îl țineți pe brațul dumneavoastră și cu podul celeilalte palme să îl loviți în spate, ușor, de jos în sus!
- Niciun rezultat!
- Vă rog să continuați!
În cele din urmă, manevrele explicate de colegul nostru au avut succes. Copilul a început să respire și să-și revină până la sosirea ambulanței. Prin stație s-a transmis către dispecerat și vestea mult așteptată: „Am ajuns. Copilul e bine!”
Plutonier adjutant Florin Oneț nu este la prima intervenție de acest fel. De-a lungul carierei sale, a explicat și altor părinți cum să efectueze manevrele de resuscitare în cazul bebelușilor. Și atunci, bucuria a fost de nedescris, deși recunoaște că și-ar dori ca astfel de cazuri să nu existe. Tocmai de aceea, insistă pe importanța cursurilor de prim-ajutor!
Felicitări, Florin! Prin gestul tău un copilaș trăiește!".