"Am făcut într-o oră 300 de metri". Vinovatul găsit de autorităţi pentru haosul şi traficul blocat din Bucureşti
Bucureştenii nu vor plăti taxa Oxigen pe mașinile poluante cel puțin 2 ani, anunță Primarul Capitalei. Vestea proastă pentru șoferi este că problema traficului nu va fi rezolvată nici atunci. Cu lucrări de reabilitare a liniilor de tramvai şi de extindere a metroului, care blochează circulaţia pe mai multe artere, Primarul Capitalei şi premierul s-au întâlnit azi pentru a căuta soluții.
De Florentina Lazăr la 19.09.2024, 21:56Bucureştenii petrec un concediu în trafic, 9 zile pe an. Traversarea oraşului la orele de vârf durează cel puţin 2 ore.
"De o oră şi 13 minute stau aici pe Dimitrie Pompeiu. Am sunat şi la poliţie pentru că nu se poate aşa ceva. Au spus că o să trimită pe cineva să vadă. M-au întrebat: Se circulă pe ambele sensuri sau doar pe unul? Sau se stă pe ambele sensuri...", spune o femeie.
"Am făcut o oră 300 de metri. Suntem ok. Avem apă, avem sandvişuri, totul e cum trebuie", adaugă un bărbat.
Cine e de vină pentru traficul din Bucureşti
- Ne pândește o catastrofă la Piața Unirii. Planșeul e aproape de colaps și riscă să pice cu tot cu mașinile...
- Întâlnire Marcel Ciolacu - Nicuşor Dan pe tema blocurilor construite ilegal. Au convenit că nu pot fi demolate
- Nicio surpriză la congresul PNL. Nicolae Ciucă, votat în unanimitate de PNL pentru a intra în cursa prezidenţială
Pe aplicaţiile de monitorizare a traficului, şoferii se întrec în glume. "La cât stau în coada asta cred ca am şanse să găsesc şi nevastă în ritmul asta", scrie un bucureştean prins în blocaj. Şi în zonele cu lucrări se circulă cu dificultate.
Problema traficului este dezbătută în ultimele zile de premierul Marcel Ciolacu împreună cu primarul Capitalei Nicușor Dan. Cei doi oficiali cred că de vină sunt dezvoltatorii care au ridicat blocuri fără căi de acces sau şcoli în proximitate.
"Punctual pe S2 i-am cerut oficial ca ISC să verifice şi prefectul să atace PUZ-ul sectorului 2 şi cele 38 de autorizaţii nocive de acolo", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei. Soluţia premierului? "Să se emită autorizaţiile cu obligativitatea de a se construi şi o şcoală sau o grădiniţă", spune Marcel Ciolacu, premierul României.
Modernizarea transportului public ar putea fi făcută cu bani europeni. Printre soluţii nu s-a regăsit dezvoltarea infrastructurii rutiere. "Ne uităm la oraşe precum Berlin, care are anumite autostrăzi care aproape trec prin oraş. Probabil că s-au făcut şi după dezvoltare, dar şi înainte ca alte zone să fie dezvoltate", spune Emil Gâtej, expert siguranţă rutieră.
Întâlnirea a avut și miză politică. Liderii partidelor caută susținerea primarului Capitalei pentru prezidențiale. Nicușor Dan are aproape 20 de cerințe pentru candidați, printre care sa respingă legea spațiilor verzi, să modifice codul urbanismului, dar și să treacă la Primăria Generală toate bulevardele din Capitală. Săptămâna viitoare îi va chema pe liderii partidelor politice la negocieri. Cine rezolvă cerințele primește și susținerea în cursa pentru Cotroceni.
Odată cu alegerile parlamentarere, ar putea fi organizat un referendum. Bucureştenii ar putea fi consultaţi despre probleme de urbanism, trafic şi buget.