Ameninţare cu arma, într-un restaurant cu specific evreiesc din Capitală. Momentul a fost filmat pe camere
Ameninţare cu arma, într-un restaurant cu specific evreiesc. Un individ de 42 de ani a intrat în localul din sectorul 1 al Capitalei şi a ameninţat angajaţii cu un pistol cu gaz. Fapta a fost reclamată la Ambasada Israelului în România şi la Poliţie de cineva care a asistat la scenă.
De Bianca Iacob la 07.08.2024, 13:06Fapta s-a întâmplat în a doua jumătate a lunii iunie, la două săptămâni distanţă după ce un cetăţean sirian a incendiat holul Ambasadei Israelului în România cu un cocktail Molotov. În speţa de faţă, vorbim despre un suspect în vârstă de 42 de ani, care a intrat în restaurantul cu specific israelian după miezul nopţii.
Ameninţare cu arma în centrul Capitalei
A avut un schimb de replici cu angajaţii. Potrivit informaţiilor Observator, l-a ameninţat pe unul dintre ei cu pistolul, i-a spus că îl omoară, asta după ce a adus injurii comunităţii evreieşti şi după ce şi-a arătat tatuajul cu simbolul cu caracter nazist.
Fapta a fost reclamată, a fost găsit la două zile după de către poliţişti, care au şi percheziţionat locuinţa acestuia, iar din informaţiile Observator, la locuinţa lui au fost găsite două pistoale, dar şi muniţie.
- O ursoaică terorizează un parc de agrement din Braşov. Animalul apare în plină zi şi nu se mai sperie de localnici
- Bărbatul din Bistriţa-Năsăud care le-a dat foc soţiei şi celor trei copii, externat şi dus la audieri. A fost...
- S-a dus la mare ca să moară. Un tânăr de 34 de ani din București s-a aruncat de la etajul 10 al unui hotel din...
Este plasat sub control judiciar, pentru ameninţare, nu şi pentru uz de armă. Nu avea nevoie de permis special pentru arma sa. Mai este acuzat de alte două infracţiuni: nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi interzicerea simbolurilor cu caracter nazist.
Comunicatul Poliţiei
"La data de 19 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în aceeași zi, un bărbat de cetățenie israeliană, ar fi fost amenințat cu un pistol, de către un alt bărbat, fiindu-i adresate totodată injurii cu caracter rasist.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, ar fi amenințat cu un pistol și ar fi proferat injurii unui angajat al unui restaurant din Sectorul 1.
La data de 20 iunie polițiștii Secției 1 Poliție au identificat și depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Totodată, au fost confiscate două arme de tip airsoft, în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințare”, “răspândirea, vânzarea sau confecționarea de simboluri cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii” și “nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, sub supravegherea Parchetului de pe lânga Judecătoria Sectorului 1."