Arhiepiscopia Tomisului strânge bani de Crăciun pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul din Constanţa
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că va organiza o colectă de bani, în ziua de Crăciun, pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul de la blocul din municipiul Constanţa. În bloc locuiesc şi două familii de clerici, fiecare având câte patru copii.
De Redactia Observator la 23.12.2021, 12:49Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că această colectă de bani se va desfăşura în toate parohiile şi mânăstirile.
“Cu binecuvântarea IPS Părinte Teodosie, în ziua de Crăciun, 25 decembrie 2021, după citirea Pastoralei la Naşterea Domnului, în parohiile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va organiza o colectă în bani pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul devastator izbucnit la subsolul blocului, în noaptea de 15 spre 16 Decembrie, de pe str. Prelungirea Nicolae Grindeanu nr.6 din Constanţa”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
În blocul respectiv locuiesc şi două familii de clerici
“Printre cele 150 de familii afectate de acest incendiu se numără şi 2 familii de clerici: fam. Pr. Banu Claudiu cu 4 copii si fam. Diac. Cojocaru Alexandru având tot 4 copii. Haideţi să dăm dovadă de solidaritate şi să sprijinim revenirea tuturor familiilor cât mai rapid cu putinţă, în căminele lor! Este nevoie urgentă de refacerea tuturor utilităţilor, racordarea la gaze şi energie electrică şi refacerea faţadei”, a mai precizat Arhiepiscopia Tomisului, potrivit news.ro.
- Imagini noi surprind incendiul care a mistuit blocul din Constanța. Parcarea de unde a plecat totul arată ca după...
- Mărturiile oamenilor care şi-au pierdut locuinţele în urma incendiului din Constanţa: "Am văzut iadul cu ochii,...
- Nereguli grave descoperite la blocul din Constanța care a luat foc. O mamă și-a adus fiul de 13 ani să-i dea o...
Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, săptămâna trecută, pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului.
Incendiul a afectat 150 de apartamente
Dintre acestea, 35 au fost afectate de flăcări prin balcoane şi geamuri, deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiul. De asemenea, 37 de autoturisme au fost distruse. 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate, iar opt persoane au ajuns la spital, printre care şi doi copii, una singură rămânând internată.
Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 15 ani, care a incendiat blocul din Constanţa şi a lăsat pe drumuri zeci de familii. Adolescentul riscă ani grei de închisoare, după ce la audieri un alt suspect, de 13 ani, a spus că cel mare a dat foc maşinilor.