Atacuri de panică în Hunedoara, în urma cutremurului de 5,7. 22 de persoane s-au evacuat dintr-un imobil fisurat în Mehedinţi
Mai mulţi localnici din Hunedoara au sunat, marţi, la 112 după cutremurul de 5,7 Richter produs în Gorj şi resimţit în mai multe judeţe ale ţării. Oamenii au suferit atacuri de panică, speriaţi mai ales de evenimentele care au loc în prezent în urma seismului din Turcia. De asemenea, în judeţul Mehedinţi s-au înregistrat două apeluri la 112, iar 22 de persoane s-au evacuat dintr-un imobil fisurat.
De Redactia Observator la 14.02.2023, 17:22”Ca urmare a seismului înregistrat în cursul zilei de astăzi, până în acest moment în dispeceratul ISU Mehedinţi au fost înregistrate două apeluri care au semnalat efecte ale cutremurului în două localităţi. Primul apel semnala faptul că în oraşul Baia de Aramă pe un bloc ANL câteva ţigle sunt în pericol de cădere”, a transmis ISU Mehedinţi, potrivit Mediafax.
Cutremur de 5,7 Richter, produs în Gorj
Sursa citată a precizat că cel de-al doilea apel semnala fisuri în pereţii unui imobil social din municipiul Drobeta Turnu-Severin, unde 22 de persoane s-au autoevacuat.
”Pentru verificare celor sesizate echipaje operative de pompieri din cadrul Gărzii Baia de Aramă şi Detaşamentului Drobeta Turnu-Severin s-au deplasat în teren”, a mai transmis sursa citată.
Şi la ISU Hunedoara s-au înregistrat apeluri la 112.
”În acest moment, echipele de intervenţie de la nivelul fiecărei subunităţi ale I.S.U. Hunedoara se află în misiune, pe teren, fiind prealertate toate subunităţile de intervenţie, care efecuează misiuni de monitorizare a situaţiei. La numărul unic de urgenţă 112 au fost înregistrate, până acum, 11 apeluri de urgenţă (Deva -1, Hunedoara-1, Vulcan – 9), prin care se semnala atacuri de panică ale cetăţenilor pentru care s-a apelat”, a transmis ISU Hunedoara.
Sursa citată a precizat că nu sunt informaţii, până la acestă oră, care să indice eventuale pagube materiale sau tehnologice, iar situaţia este monitorizată în continuare.