Video Panică și apeluri la 112 după cel de-al doilea cutremur produs în Oltenia în mai puțin de 24 de ore. Bucăți din fațadele clădirilor vechi s-au desprins
Un nou cutremur s-a produs azi în Gorj şi a zguduit Oltenia. Seismul, mai puternic decât cel de ieri, a avut magnitudinea de 5,7 şi s-a produs tot în Gorj. Vorbim despre cel mai puternic cutremur din ultimii cinci ani produs din România. Iar la mai puţin de 15 minute, a fost urmat de două replico. Mai mulţi oameni au ieşit în stradă şi au sunat la 112.
Vorbim de un cutremur mai puternic decât cel de ieri, așa că unda seismului s-a simțit mult mai intens, mai ales cei care se aflau la etajele superioare u fost bine zgâlțâiți.
La puțin timp după ce s-a produs cutremurul, atât pe rețelele sociale, cât și în grupurile de Whatsapp, oamenii au început să vorbească despre sperietura pe care au trăit-o și să povestească cum au trecut prin această experiență, care vine la mai puțin de 24 de ore după cutremurul de ieri.
De data aceasta, cutremurul s-a produs la o adâncime de 40 de kilometri și a avut o magnitudine de 5.7 pe scara Richter. Imediat echipajele de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență s-au pornit în teren pentru a face recunoaștere. Chiar dacă până la această oră, nu au fost înregistrate apeluri la 112 care să semnaleze probleme mari pe care să le fi produs acest cutremur, în județul Gorj, clădirile vechi au cedat sub unda seismică. Mai multe bucăți de tencuială sau cărămizi s-au desprins din centrul orașului Târgu Jiu, mai multe mașini au fost avariate, iar oamenii au ieșit în stradă speriați.
Și seara trecută, oamenii au rămas pe bănci, în parcuri de teamă să se întoarcă în casă. Și rețelele de telecomunicații au avut probleme. Cutremurul s-a simțit cel mai puternic în Gorj, s-a resmițit bine și în Craiova, Olt , Mehedinți sau Vâlcea. Și mai departe, Timișoara, Cluj, Hunedoara. Oamenii nu se simt în siguranță în contextul Turcia și mai ales că s-a produs într-o zona atipică.
- Un nou cutremur în Gorj, marţi,14 februarie: Seismul a avut o magnitudine de 5,7. Oraşele în care s-a resimţit
- Cutremurul de 5,2 din Gorj, o "surpriză" pentru directorul INFP. Camerele de supraveghere au filmat când pământul...
- Există o legătură între cutremurul din Gorj și cel din Turcia? Ce spun specialiștii
20 de apeluri la 112 în Gorj
Pompierii din Gorj au primit, marţi, 20 de apeluri la 112 de la persoane carte semnalau probleme provocate de cutremur. ”Având în vedere cutremurul produs în urmă cu puţin timp, în Oltenia, Gorj cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter, la o adâncime de 40 km, pompierii militari ai ISU Gorj efectuează misiuni de patrulare/recunoaştere în teren”, a transmis, marţi, ISU Gorj.
Instituţia precizează că, până la acest moment, la nivelul judeţului Gorj s-a constituit Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei la sediul ISU Gorj pentru monitorizarea operativă a situaţiei. ”Totodată s-a crescut capacitatea de intervenţie a inspectoratului pentru a gestionarea eficientă a eventualelor situaţii de urgenţă. Până în acest moment, în dispeceratul ISU Gorj s-au înregistrat aproximativ 20 de apeluri care semnalează fisuri apărute la anumite construcţii, elemente de construcţie de la faţada mai multor clădiri care s-au desprins, dar, din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate victime”, a mai transmis ISU Gorj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰