Au blocat drumul cu un gard electric lung de 300 de metri. O asociaţie de fermieri le-a dat viaţa peste cap locuitorilor din Dumbrava Roşie
Au pus gardul în drum! O asociaţie de fermieri a blocat calea spre râul Bistriţa cu o funie electrică. Localnicii spun că pericolul este uriaş pentru copiii obişnuiţi să meargă prin zonă, iar ei nu mai pot ajunge la animalele care au rămas blocate de cealaltă parte. Cei care au împrejmuit spun că n-ar fi drum public. După mai multe sesizări, Poliţia a început o anchetă.
De Angela Bertea la 15.08.2024, 20:54Peste noapte, locuitorii din Dumbrava Roșie s-au trezit că nu mai pot trece spre râul Bistriţa. Unul dintre drumurile care ducea spre pod a fost blocat. Un gard electric de aproape 2 kilometri este instalat aici, pe această păşune din Lunca de Sus. 300 de metri de cablu împrejmuiesc zona drumului public, blocat acum.
Au blocat drumul cu un gard electric lung de 300 de metri
"Cam greu! Când mă intorc, o sa merg prin sat. Pe burtă! Venim pe aici să facem sport, sărim coarda", spune un biciclist.
Şoferii sunt derutaţi că drumul pe care îl ştiau de o viaţă a fost blocat de gard. Dar nu se lasă intimidaţi.
"Mă duc în deal pe drum. Păi nu se circulă, nu e drum public?! Nu e trecut în hartă drum public!
Nici măcar mânere nu are ca să punem mâna pe ele. Ce facem acum? Ne curentăm?", spune un şofer.
Oamenii se plâng că nu mai pot ajunge la animale şi trebuie să ocolească.
"O luăm pe partea aceea şi după saivan, că acolo nu este închis. Acolo a lăsat un pic. Nu ştiu ce au avut în cap", a declarat o localnică.
O asociaţie de fermieri
Cei care au pus gard electric fac parte dintr-o asociaţie de fermieri care au concesionat 156 de hectare timp de şapte ani ca să îşi crească animalele în zonă.
"Să nu treacă animalele ca să ajungă pe naţional. Pentru menţinerea animalelor pe păşune. Acesta este drum de comunicare al păşunii, nu este drum comunal. Acesta este un drum... pe păşune. Dar trebuie să îl deservim noi, cei care au animale. Pot să treacă cu maşina. Ia frumos poarta, o dă deoparte şi o dă înapoi". "Noi nu facem nimic, doar ne păzim păşunea. Lunca asta este a bovinilor si cavanilor nu a oilor. Gardul îl lăsăm. Sâmbătă punem de aici şi până la pod", spun fermierii.
După mai multe sesizări din partea localnicilor, primăria a anunţat poliţia. "Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul sâvârşirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice", a declarat Ramona Ciofu - purtător de cuvânt IPJ Neamț.
Pentru că au blocat drumul, oamenii riscă amendă sau chiar închisoare de la 3 luni la 2 ani.
În 2011, un copil de 14 ani a murit după ce a încercat să sară un gard electric care împrejmuia curtea unui vecin.