Antena LIVE

Au turnat detergent, iar arteziana din Ploiești s-a umplut cu spumă. Anul trecut a avut loc un eveniment identic: vandalii sunt căutați

Una dintre fântânile arteziene din Ploiești, vandalizată de mai multe persoane. au turnat o substanţă care produce spumă în apă, în centrul municipiului Ploieşti, în apropiere de sediul Primăriei. Nu este prima dată când un astfel de incident are loc la Ploieşti. În vara anului trecut, în mai multe fântâni arteziene din oraş a fost turnat detergent, potrivit News.ro.

De la 30.05.2023, 11:35
Au turnat detergent, iar arteziana din Ploiești s-a umplut cu spumă. Anul trecuta a vut loc un eveniment identic: vandalii sunt căutați

Informaţia privind vandalizarea uneia dintre fântânile arteziene din centrul oraşului Ploieşti a fost făcută publică, marţi, de societatea care se ocupă de întreţinerea domeniului public, SC Servicii de Gospodărire Urbană SRL, firmă al cărei acţionar este Consiliul Local Ploieşti. 

”Prin eforturi susţinute, angajaţii societăţii noastre continuă activităţile de întreţinere a fântânilor arteziene din oraş, în scopul de a asigura buna funcţionare a acestora şi a oferi publicului un spectacol nocturn deosebit. Din păcate, în detrimentul numeroaselor noastre apeluri la civism, încă există persoane lipsite de bun simţ, care vandalizează aceste obiective, chiar şi la scurt timp după repararea lor”, au transmis reprezentanţii firmei.

Cei care au vandalizat fântâna nu au fost identificați

Aceştia le solicită celor care constată astfel de acte de vandalism să sune la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) şi Poliţiei Locale (0244/954). Şi în vara anului trecut, persoane necunoscute au turnat, cel mai probabil, detergent în mai multe fântâni arteziene din Ploieşti. 

De altfel, autorităţile din acest oraş se confruntă frecvent cu acte de vandalism, în diverse zone ale municipiului fiind distruse locuri de joacă sau mobilierul din parcuri.

Ți-a plăcut acest articol?

detergent ploiesti vandalizare
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024